vineri, septembrie 4th, 2015
Traficant de droguri, păstrat „la răcoare”
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis menţinerea arestului preventiv în cazul unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc. Instanţa a admis propunerea formulată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, şi în consecinţă a dispus prelungirea arestării preventive a lui Dan Ciolac pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 10.09.2015 şi până la data de 29.09.2015. “Respinge cererea formulată de inculpat, prinCItește mai departe
Criminalii minori, aduşi din nou în faţa instanţei pentru prelungirea arestului preventiv
Cei trei violatori minori care au bătut o femeie fără adăpost din Deva până când aceasta a intrat în comă, iar mai apoi a decedat pe un pat de spital, se pregătesc pentru o nouă rundă de arest preventiv. Procurorii au cerut prelungirea măsurii arestării prevebtive dispusă în cazul lor, iar procesul se va judeca luni la Tribunalul Hunedoara. Cei trei minori au îngrozit o ţară întreagă după ce au dat dovadă de o cruzime fără margini. Au bătut, violat şi tâlhărit o biată femeie din Deva şi au lăsat-oCItește mai departe
Sănătate pentru sate
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au semnat un Protocol de cooperare între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind Programul „Sănătate pentru sate”. Cele două instituții cooperează pentru facilitarea accesului la asistenţă medicală pentru locuitorii din mediul rural. Protocolul a fost încheiat cu scopul organizării unor acţiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoanele defavorizate din mediul rural, adică: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilităţi, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educaţional redus, cazuri sociale. În acest scop, cele douăCItește mai departe
Care este pluralul corect al substantivului “defileu” – defileie/defilee sau defileuri?
Substantivul defileu, cu sensul de vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase (DEX), este un împrumut din limba franceză (fr.défilé). În limba română, substantivele neutre terminate la nominativ singular în diftongul -eu, se împart în trei categorii, din punctul de vedere al formelor de plural: substantive din fondul lexical vechi (puţine la număr), care formează pluralul nearticulat în -ie: curcubeu – curcubeie, heleşteu – heleşteie, zmeu – zmeie, jujeu – jujeie etc. substantive împrumutate din alte limbi, care fac pluralulCItește mai departe
Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor, la Deva
În perioada 04 – 06 septembie, în municipiul Deva, în Piaţa Stadionului (Telecabină) se desfăşoară Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor. Evenimentul este organizat de către o firmă specializată din Bucureşti. În piaţă va funcţiona, în fiecare zi, de la ora 12.00, un târg al meşteşugarilor (artizanat, dulciuri), vor exista spaţii de alimentaţie publică şi un parc de distracţii. De la ora 18.00, încep spectacolele pe scena amenajată lângă Telecabină. Astăzi şi mâine, vor urca pe scenă intrepreţi locali de muzică populară, dar şi artişti cunoscuţi în întreaga ţară. Festivalul se vaCItește mai departe
Fiecare e pe cont propriu
În Valea Jiului, fiecare se încălzeşte cu ce şi cum poate. În timp ce elevii, în general, nu prea suferă de frig, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cetăţenii domiciliaţi în zonă. Lucrurile s-ar putea schimba şi în cazul lor, dacă sistemul de termoficare nu va funcţiona din cauza opririlor termocentralei de la Paroşeni. În principiu, trei dintre localităţile Văii Jiului sunt racordate la reţeaua centralizată de furnizare a agentului termic pentru încălzirea locuinţelor, respectiv municipiile Petroşani, Vulcan şi Lupeni. Dintre cele trei cel mai bine stă PetroşaniulCItește mai departe
Rămân cu gunoiul în curţi
Mulţi localnicii din Aninoasa îşi adună deşeurile menajere în grădini şi apoi le dau foc. Legea interzice acest lucru. O parte însemnată a locuitorilor oraşului Aninoasa, mai ales cei care locuiesc la case, nu vor să achite taxa de gunoi, susţinând că sunt prea săraci pentru a scoate vreun ban din buzunar. Aşa că, îşi strâng gunoiul în mijlocul gospodăriei şi apoi scapă de el dându-i foc. Chiar dacă unii dintre ei ar fi de acord să plătească pentru ridicarea gunoaielor ceilalţi, care sunt şi cei mai numeroşi, se opun.CItește mai departe
S-au turnat primii kilometri de asfalt pe drumul spre vechea capitală a dacilor
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului de acces spre Sarmizegetusa, capitala Daciei, se derulează într-un ritm accelerat. În această săptămână, deja au fost turnați primii doi kilometri de asfalt pe sensul de mers dintre comuna Costești către situl arheologic din Munții Orăștiei. Informația a fost adusă chiar de către președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian David, care urmărește pas cu pas derularea lucrprilor de pe acest șantier. ”Dragi prieteni, primii doi kilometri de asfalt spre cetățile dacice de la Sarmizegetusa Regia au fost turnați. Suntem in ușor avans fata deCItește mai departe
CS Vulcan şi Inter Petrila se vor întâlni în primul derby de Valea Jiului
După ce a pierdut primul meci în deplasare, 3-0 cu Retezatul Haţeg, pe vulcăneni îi aşteaptă o nouă etapă grea. CS Vulcan va întâlni, sâmbătă pe teren propriu, pe Inter Petrila, liderul clasamentului judeţean. Victoria covârşitoare a Interului din prima etapă, face ca aceştia să pornească în calitate de favoriţi ai partidei, însă Vulcanul nu este o echipă de neglijat, formaţia din vestul Văii Jiului fiind una dintre cele mai puternice din judeţ. Miza este mare pentru ambele echipe. Pe de-o parte, CS Vulcan are de recuperat teren,CItește mai departe
Mopedist hunedorean accidentat grav pe DN 66
Ieri, în jurul orei 14.30, un bărbat de 70 de ani, din oraşul Haţeg, in timp ce conducea un moped pe DN 66 – Dealul Haţegului, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra mopedului şi a căzut pe partea carosabila. ” În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a bărbatului, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”, declara reprezentanii IPJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’13837′]
(Foto) Avarii serioase pentru locomotiva lovită de camion la Călan
Locomotiva implicată în accidentul din data de 1 septembrie, la trecerea cu barieră automată dintre Simeria Triaj şi Băcia, a fost grav avariată şi are nevoie de reparaţii. Locomotiva s-a ciocnit cu un camion de mare tonaj care transporta materiale de construcţii, iar imaginile arată fără echivoc avariile produse în urma accidentului. Din fericire, nimeni nu a decedat în urma acestui accident, însă garnitura a sărit de pe şine, iar călătorii aflaţi în tren au tras o spaimă soră cu moartea. Poliţiştii spun că de vină pentru producereaCItește mai departe
Astazi vor fi restrictii de apa in Hunedoara
Vă anunţăm ca in data de 04-09-2015 intre orele 09:45-15:00 se va sista furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: B-dul Republicii BL 3, 4, 5. B-dul Republicii – Hotel Maier. ISU Hunedoara Motivul intreruperii: Vana defecta Republicii intersectie cu 22 Decembrie. -intre orele 11:45-12:45 se va sista furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: -Str Constantin Bursan Motivul intreruperii: Eliminat avarie Constantin Bursan Nr 13. Intre orele 10:45-13:00 se va sista furnizarea apei reci in satul Cincis, pe strazile : Principala, Zorilor, Cernei, Pomilor, pentruCItește mai departe
TÂRG DE JOBURI LA DEVA SHOPPING CITY
Hunedorenii aflați în căutarea unui loc de muncă au o nouă șansă de a-și găsi un angajator, în urma unei noi burse a locurilor de muncă. Aceasta va fi organizată luni, 7 septembie 2015 de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. POTRIVIT DIRECTORULUI EXECUTIV AL AJOFM HUNEDOARA, ALIN FARA, „TÂRGUL DE JOBURI” SE VA DESFĂȘURA LA CENTRUL COMERCIAL SHOPPING CITY DEVA DIN CALEA ZARANDULUI, NR. 87, PE 7 SEPTEMBRIE, ÎNCEPÂND CU ORELE 1600. [slideshow_deploy id=’19659′]
CIRCULATIA PE AUTOSTRADA A1 ORĂȘTIE – SIBIU VA FI RESTRICTIONATA , DIN CAUZA UNOR LUCRĂRI DE REPARAȚII
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând de luni -7 septembrie 2015, ora 8:00, traficul rutier pe A1 Orăștie – Sibiu va fi restricționat între nodul rutier Săliște și nodul rutier Cunța (km. 270+020 – km. 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri al autostrăzii. Măsura de restricționare a traficului rutier se aplică pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate, în funcţie şi de condiţiile meteorologice. Se va circula pe o rută alternativă, respectiv pe DN 1, întreCItește mai departe
Pus sub urmărire penală de DNA/ Cornel Resmeriţă mai vrea o dată la Primărie
Chiar dacă este pus sub urmărire penală de DNA pentru fapte de corupţie, primarul în exerciţiu al Lupeniului, Cornel Resmeriţă, mai vrea o dată la primărie. În ciuda listei care cuprindea trei propuneri ale Organizaţiei PSD Lupeni pentru candidaturile la funcţia de primar, pe care numele actualului edil nu se regăsea, Cornel Resmeriţă ar fi semnat şi trimis o adresă organizaţiei judeţene a social – democraţilor în care îşi anunţa candidatura. Primarul municipiului Lupeni este cercetat într-un dosar de corupţie, disjuns de procurorii DNA din celebrul dosarCItește mai departe
Zilele oraşului/ Aninoasa sărbătoreşte ieşirea din insolvenţă pe ritmuri de manele
Abia scăpat din insolvenţa în care a intrat din cauza datoriilor care au depăşit cu mult posibilităţile bugetului local, oraşul Aninoasa intră în sărbătoare. Nu oricum, ci pe ritmuri de manele, iar cap de afiş sunt copiii manelistului Nicolae Guţă, Nicu şi Nicoleta Guţă. Aninoasa este oraşul în care mâncarea se cumpără „pe caiet”, iar medicamentele se aduc pe comandă. Cei mai mulţi oameni abia îşi duc traiul de la o zi la alta, în timp ce localitatea a înregistrat un nedorit record: este prima care şi-aCItește mai departe
Marşul Naţional Avram Iancu
Deschiderea oficială a „Marşului Naţional Avram Iancu” 2015, începe luni, 7 septembrie ora 12,00, în clădirea Prefecturii Judeţului Hunedoara din Deva, printr-o Conferinţă de Presă. Aduc toată gratitudinea mea Instituţiei Prefectului pentru acest ajutor. Marşul se desfăşoară în perioada 7-13 septembrie, precede Marea Sărbătoare Naţională de la Ţebea, este o procesiune cultural-istorică, se merge pe jos aproape 100 km de la casa Crăişorului din Vidra de Sus-Ţebea şi celebrează memoria Eroului din Apuseni. Voi aduce în spaţiul public pentru prima dată, odiseea din Parlament şi Cotroceni a Proiectului meuCItește mai departe
Ursul a fost împuşcat după ce a atacat o familie
O mamă şi copilaşul ei au fost la un pas de moarte după ce fiara a intrat peste ei în casă, în zona Livezeni-Iscroni. Câteva ore mai târziu şi paznicul fondului de vânătoare a fost în pericol. Ursul care a terorizat locuitorii zonei de vest a municipiului Petroşani, a fost împuşcat în această dimineaţă, chiar dacă de la minister nu au venit încă autorizaţiile cerute de autorităţi. Animalul sălbatic care a atacat fără încetare încă din data de 28 august a.c., a intrat azi-noapte în locuinţa unei familiiCItește mai departe