Criminalii minori, aduşi din nou în faţa instanţei pentru prelungirea arestului preventiv

Cei trei violatori minori care au bătut o femeie fără adăpost din Deva până când aceasta a intrat în comă, iar mai apoi a decedat pe un pat de spital, se pregătesc pentru o nouă rundă de arest preventiv.

minori_viol

Procurorii au cerut prelungirea măsurii arestării prevebtive dispusă în cazul lor, iar procesul se va judeca luni la Tribunalul Hunedoara. Cei trei minori au îngrozit o ţară întreagă după ce au dat dovadă de o cruzime fără margini. Au bătut, violat şi tâlhărit o biată femeie din Deva şi au lăsat-o în mijlocul străzii. Victima s-a stins ulterior pe un pat de spital, iar pentru ea a fost organizată în centrul Devei şi o manifestare de protets prin care opinia publică a cerut pedepse dure pentru făptuitori. Cei trei sunt Raul Adafinei (14 ani), Vasile Sîngurelu (15 ani) şi Daniel Sîngurelu (15 ani)
Procurorii au precizat că, în cursul nopţii de 9 august 2015, după ce, în prealabil, au urmărit-o pe femeia fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi deposeda de bani, Daniel Sîngurelu şi Vasile Sîngurelu i-au aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, ajutaţi fiind şi de Raul Adafinei.. “Agresorii au târât-o în partea laterală stânga a scărilor de acces în clădirea IPH Deva, unde minorul Vasile Sîngurelu, profitând de stare de inconştienţă a victimei, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, ajutat fiind de ceilalţi doi minori, iar apoi, toţi cei trei au deposedat-o de o sumă infimă de bani şi o parte din bunurile ce le avea asupra ei. După comiterea faptelor, cei 3 inculpaţi minori au părăsit locul faptei, abandonând victima în stare de inconştienţă”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Victima a suferit leziuni craniene şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara – Deva. În ciuda eforturilor medicilor de a-I salva viaţa, femeia s-a stins. Cei trei agresori au fost supuşi unor expertize medico-legală privind stabilirea discernământului, în urma cărora s-a stabilit că toţi au avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor. “Faptele comise de cei 3 inculpaţi minori sunt de o gravitate sporită, aducând atingere atât dreptului de proprietate, cât şi integrităţii fizice, psihice şi morale a cetăţenilor, indiferent de condiţia lor socială, dar şi integrităţii şi libertăţii sexuale, pentru toate aceste infracţiuni legiuitorul prevăzând pedepse aspre, cuprinse între 5 – 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi”, au mai precizat anchetatorii.

 

[slideshow_deploy id=’20328′]

 



« (Știre anterioară)