Nicio surpriză! Michael Melczer, consilier cu acte în regulă al directorului general CEH

Michael Melczer, fosta mână dreaptă a ex- prefectului de Hunedoara Aurelian Serafinceanu, este de miercuri consilier personal cu acte în regulă al directorului general al Complexului Energetic Hunedoara.

imagesConcursul pe post trebuia să fie susţinut marţi, dar din motive tehnice a fost amânat pentru miercuri, 9 septembrie 2015, şi, aşa cum era de aşteptat Michael Melczer a fost singurul candidat la acest concurs despre care s-a spus încă de la început că îi este dedicat. Practic, ar fi fost vorba despre un concurs de faţadă, aşa încât acesta să fie “înfipt” legal în structura organizatorică a complexului, iar sforile ar fi fost trase direct de factorii politici de la PSD.

Reamintim că, începând cu data de 1 august, Michael Melczer a  a devenit consilier al directorului general interimar al CEH, Viorel Stancu, însă înţelegerea a fost parafată anterior numirii lui. Şi, ca lucrurile să fie pe litera legii, aparent măcar, pentru Melczer s-ar fi scos la concurs postul de consilier pe care deja îl ocupa, cu condiţii „mulate” pe persoana acestuia, după cum au atras atenţia destui cunoscători. Astfel, pentru data de 8 septembrie – devenită ulterior 9 septembrie – reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara au scos la concurs un post de consilier de specialitate în cadrul Cabinetului Directorului General, care poate fi ocupat DOAR de angajaţii CEH, absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior tehnic. De asemenea, candidaţii mai trebuie să aibă experienţă în domeniul tehnic, doctorat în acelaşi domeniu şi minimum 10 ani de experienţă în top management! Aşa stând lucrurile, toţi ochii s-au aţintit, din nou, asupra lui Michael Melczer.

Până în acest moment, Michael Melczer era cunoscut drept reprezentantul grupului de firme Gerom, controlat de ex-prefectul judeţului Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Mai mult, Melczer a fost considerat mâna dreaptă a lui Serafinceanu, alături de care a lucrat mai bine de 15 ani şi care şi-a construit imperiul financiar în special din afaceri – de multe ori sub semnul întrebării – cu unităţile extractive din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’19657′]