Potrivit directorului general al pa Serv Valea Jiului, Costel Avram, ”golirea barajului de la Valea de Pesti ar putea afecta furnizarea optimă a serviciilor de alimentare cu apă în vestul Văii Jiului. Pentru siguranța alimentării cu apă potabilă a cetățenilor am demarat deja o investiție de urgență prin care vom lua apa din Jiu, prin pompare, ca sursă suplimentară.”
Investiția constă în realizarea unei mici acumulări tampon pe râul Jiul de Vest, în zona stației de tratare de la Valea de Pești și montarea unei stați de pompare cu echipamentele aferente și o conductă de refulare a apei de 130 metri. Prin intermediul acestei investiții va fi asigurat debitul de apă necesar pentru completarea aducțiunii din sursa Lazărul (120 litri/secundă), astfel încât alimentarea cu apă a populației din zona de vest a Văii Jiului să fie asigurată corespunzător pe perioada în care se vor derula lucrările de reabilitare a barajului de acumulare de la Valea de Pești.
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, împreună cu echipa tehnică a societății au evaluat astăzi, la fața locului, modul în care decurg lucrările pe șantierul acestei investiții de urgență derulată de Apa Serv. ” Vreau să vă spun că nici această investiție de circa 1,5 miliarde de lei vechi nu ar fi fost posibilă în condițiile unui dezechilibru financiar al firmei Apa Serv, așa cum și costurile de exploatare ale acesteia înseamnă în plus la cheltuielile noastre de operare, câteva sute de milioane de lei lunar. Pentru noi ,deși este un efort financiar ridicat, această investiție este importantă pentru că cetățenii nu trebuie să sufere”, arată Costel Avram, directorul general al Apa Serv.
Conducerea ASVJ estimează că această lucrare de urgență va fi finalizată până la sfârșitul lunii septembrie.
[slideshow_deploy id=’19869′]