Fostul director al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani şi actual consilier al directorului Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, este chemat în instanţă pentru o sumă de peste 7.000 de lei.

Practic, Constantin Jujan trebuie să achite ceea ce inspectorii Curţii de Conturi au stabilit că este “prejudiciu”, adică I se impută preţul prea mic de vânzare a cărbunelui. Procesul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi  fost decshis de lichidatorul CNH, conform legilor în vigoare, iar suma imputată lui Jujan este de aproape 7.872 lei. Este de fapt suma calculată de Curtea de Conturi ca prejudiciu generat de preţul mic de vânzare a huilei, asta deşi la acea vreme acest preţ era stabilit de oficialii guvernamentali şi a fost reclamat în repetate rânduri. Să ne reamintim că, imediat după ce USL-ul a preluat guvernarea, ministerul Economiei condus la acea vreme de Daniel Chițoiu a “descoperit” că huila este vândută la un preț sub cel de cost şi a considerat că, în acest fel, societatea a fost “devalizată”. Imediat după a venit şi raportul oficial al Curţii de Conturi, contestat de foştii şefi ai CNH – găsiţi responsabili – dar şi de lichidatorul CNH, Expert Insolvenţă SPRL. Procesul se judecă, pe fond, la Curtea de Apel Alba Iulia, şi are termen la data de 14 septembrie. În acelaşi timp, însă, aşa cum cere legea, lichidatorul companiei miniere s-a îndreptat în instanţă şi împotriva responsabililor, dar magistraţii au solicitat date despre stadiul procesului amintit, care trebuie să fie depuse până la termenul următor. Iar dacă fosta conducere a companiei îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă, atunci lichidatorul judiciar va renunța la proces.

Guvernul cunoştea bine situaţia, dar nu a luat măsuri

 De precizat însă că CNH nu putea să vândă huila după capul ei, ci total se făcea în urma unor negocieri ferme şi cu acordul Guvernului. Nu o dată la acel moment s-a reclamat preţul de vânzare prea mic, comparativ cu costurile de producţie.

De exemplu, în 2011, directorul de la acea vreme al  Direcţiei Generale pentru Resurse Minerale din Ministerul Economiei, Mihai – Sorin Găman, recunoştea franc această situaţie. Într-o declaraţie dată pentru Ziarul Financiar, Găman spunea: „Costurile de producţie pentru huilă sunt de circa 90 de lei pe Gigacalorie, iar preţul cu care Compania Naţională a Huilei (CNH) vinde mai departe cărbunele către termocentralele Deva şi Paroşeni este de circa 64 de lei. Închiderea CNH şi a celor două termocentrale este o măsură extremă pe care nimeni nu o va lua. Soluţia pe care trebuie s-o găsim este aceea de a ajunge la un preţ mediu. Adică CNH să facă o reducere de costuri, iar termocentralele să plătească un preţ mai mare” . Lucru care însă nu s-a întâmplat. Practic, costul de producţie al huilei din Valea Jiului era cu 40% mai mare comparativ cu preţul de vânzare către termocentrale. Astfel, costul de producţie pe tonă la CNH era la vremea respectivă calculate la 315 de lei, iar preţul de vânzare era de fix 224 de lei pe tonă. Concluzia era că angajaţii CNH, adică aproape 9.000 de oameni, ţineau în spate, prin cărbunele pe care-l scot două termocentrale considerate ineficiente, despre care specialiştii spuneau la vremea respectivă că se pot închide fără probleme pentru sistem, însă costul social era considerat prea mare. “Politica statului a fost să ţină preţurile jos la termocentrale, astfel încât facturile la energie să nu fie mari. De aici vin datoriile mari ale CNH”, recunoştea în acelaşi context sursa citată anterior.  Ulterior, acelaşi stat s-a sucit şi a considerat că preţul mic de vânzare este, de fapt, prejudiciu imputabil celor care au condus mineritul.

[slideshow_deploy id=’19869′]