ALARMANT! Rezerva de apă în sol in Hunedoara, de o sută de ori mai mică față de valorile optime
Rezerva de apă în sol în judeţul Hunedoara este de circa 0,2-0,4 l/mp, ceea reprezintă un deficit cuprins între 50 şi 100 de ori mai mic decât valorile optime pentru dezvoltarea culturilor – transmite AGERPRES.
Potrivit datelor centralizate la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Hunedoara, seceta din această vară a afectat 20.143 de hectare de terenuri agricole, păşuni şi fâneţe, iar pagubele calculate de agricultori până la începutul lunii septembrie se ridică la 26,6 milioane lei.
‘Cele mai afectate zone de secetă sunt Haţeg, Dobra şi Brad, unde culturile au fost afectate în proporţie de 80% în timp ce media pe judeţ este de circa 70%’, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei Agricole Judeţene Hunedoara, Doinel Găină.
Porumbul este cultura care a avut de suferit cel mai mult din cauza lipsei ploilor, peste 5.400 de hectare fiind compromise. Au mai fost afectate 670 de hectare cultivate cu cartofi, 556 de hectare cu grâu, 377 de hectare cu floarea soarelui şi multe alte culturi. De asemenea, plantele de 10.400 de hectare de păşuni şi fâneţe s-au uscat pentru că nu au avut apă suficientă.
Conform datelor oficiale, în luna august cantitatea de precipitaţii a atins doar 60 de litri pe metrul pătrat, insuficientă însă pentru salvarea culturilor prăşitoare.
În schimb, ploile căzute de la începutul lunii septembrie au totalizat 17 l/mp şi ajută la pregătirea terenurilor pentru însămânţările de toamnă.
Direcţia Agricolă va efectua noi evaluări ale situaţiei culturilor compromise de secetă la începutul lunii octombrie.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Sursa:https://www.voceatransilvaniei.ro/