După primele disponibilizări minereşti, de la debutul cărora se împlinesc în această lună 18 ani şi în urma cărora aproape 20.000 de mineri au renunţat la un serviciu sigur, Guvernul României a promis lansarea unui număr impresionant de „oportunităţi” pentru miile de proaspeţi şomeri din Valea Jiului. Pentru început, „Valea Plângerii” a fost declarată „zonă specială”, ocazie cu care micii afaceriştii locali s-au transformat în marii oameni de afaceri de astăzi, din unele afaceri mai mult sau mai puţin legale.

Mai apoi, pentru a-i ajuta tot pe foştii mineri şi a le găsi un loc de muncă, cineva „de sus” a venit cu o altă idee strălucită şi anume aceea de a construi prin Valea Jiului autostrăzi peste autostrăzi sau hidrocentrale peste hidrocentrale, lucrări care ar fi trebuit să „absoarbe” între 5.000 şi 7.500 de şomeri. Ce s-a realizat şi ce nu s-a realizat din toate aceste proiecte „faraonice” ştie astăzi toată lumea…

După ce toate celelalte proiecte au căzut unul după altul, prin luna august a anului 1999 cuiva i-a venit ideea să transforme Valea Jiului într-un paradis turistic, odată cu demararea unui  Program de Dezvoltare Locală prin Integrare Europeană, etapa I, proiect „Valea Jiului – Zonă turistică”, proiect sprijinit chiar de către primul ministru din acea vreme. Astfel, Fundaţia „România – Generaţia Următoare” lansa în colaborare cu alte instituţii mai mult sau mai puţin centrale, un proiect de constituire al Companiei de Turism „Valea Jiului”. Printre co-fondatori se aflau „reprezentanţii autorizaţi ai comunităţii locale şi investitori reali în domeniu”. Cât de autorizaţi şi cât de reali au fost toţi aceştia se vede bine acum. Proiectul a adus atâtea locuri de muncă pentru foştii mineri, cât şi celelalte iniţiative ale guvernanţilor de ieri şi de azi, încât majoritatea au fost nevoiţi să migreze către alte ţări. Valea nu s-a transformat în „paradis turistic” şi nici disponibilizaţii nu s-au ales cu un loc de muncă în sectorul turistic.

Una peste alta, după 18 ani de „proiecte futuriste”, zona a rămas într-adevăr una defavorizată (aveau ceva dreptate guvernanţii în anul 1997 când i-au pus această pecete), iar foştii mineri, sătui să mai aştepte mult-promisele locuri de muncă au ales calea exilului. Şansele ca istoria să se repete sunt exagerat de mari, cel puţin după 2018.

[slideshow_deploy id=’19661′]

Foto: totb.ro