luni, septembrie 14th, 2015

 

Colegiul ”Avram Iancu” din Brad, beneficiar al unei generoase investiții Bitdefender

Grație unei investiții finanțate prin intermediul unei sponsorizări pirmite de la Florin Talpeș, fondatorul celebrului brand IT Bitdefender, cabinetul de informatică al Colegiului Național ”Avram Iancu” din Brad a fost modernizat complet înainte de începerea noului an școlar. Investițiile au vizat și dotarea cabinetelor de fizică și chimie ale colegiului din Brad. În semn de mulțumire pentru gestul făcut de omul de afaceri Florin Talpeș, care este absolvent al acestei unități de învățământ din județul Hunedoara și Cetățean de onoare al municipiului Brad, pe o placăa montată în noul cabinetCItește mai departe


Ultimul poem al lui Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a decedat, luni seară, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală pentru probleme cardiace. Acesta și-a prevestit, într-un fel trecerea în neființă, în ultimele sale versuri, pe care le-a postat pe facebook în noaptea de duminică spre luni. Iată versurile publicate de Corneliu Vadim Tudor. POEM INEDIT ULTIMA CAFEA Hai, Moarte, să bem o cafea Ţi-o fac cu caimac, aromată Mai leapădă-ţi coasa cea grea Şi mantia asta ciudată.CItește mai departe


Prezență regală la deschiderea noului an școlar de la Deva

Alteţa Sa Regală Principesa Maria a participat astăzi la ceremonia oficială care consfinţeşte transformarea fostului liceu pedagogic din Deva în Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”. Principesa Maria a fost întâmpinată cu urale şi cu multă căldură de întreaga audienţă formată din elevi, părinţi, profesori şi autorităţi. După ce a dezvelit placa pe care este inscripţionat noul nume al şcolii, Alteţa Sa Regală a vizitat câteva clase şi a scris în cartea de onoare a prestigioasei unităţi de învăţământ devene în care s-au format de-a lungul vremii generaţii de dascăli care,CItește mai departe


Cine cântă la Zilele orașului Petrila ?

Autoritățile locale din orașul Petrila au definitivat programul ediției dn acest an a ”Zilelor Petrilei” și au dat publicității lista cu artiștii invitați la spectacolele în aer liber care vor avea loc vineri, 18 septembrie, respectiv sâmbătă, 19 septembrie în centrul orașului Petrila. Astfel, pe scenă vor evolua tineri talentați din Petrila și din alte localități ale Văii Jiului, dar și nume sonore ale diverslo genuri muzicale precum Nicu Novac, Vlad Teodosiu, Marcela Flota, Mihaela Petrovici, Alina Pinca, Vescan, Ela Rose sau Carmen. Organizatorii promit de asemenea, în încheierea show-uluiCItește mai departe


Deciziile politice sau administrative devin istorie/ CEH – pe cale să fie condusă prin sentinţe judecătoreşti!

    Sunt peste 100 de procese şi citaţii pe numele Complexului Energetic Hunedoara care a ajuns dator vândut la furnizorii de materiale sau servicii. Zilnic, spun surse bine informate, în mapa directorului general sunt 8 – 10 somaţii de plată care, nerezolvate, se transformă în cele din urmă tot în acţiuni în instanţă. Şi sindicatele au pus, în cele din urmă, ochii pe instanţele judecătoreşti şi cheamă compania la bară.       La oraa ctuală, datoria CEH către creditori depăşeşte 140 de milioane de lei, bani pe careCItește mai departe


Capul grupării de „magneţi” din Saşa, săltat de poliţiştii din Aninoasa

     Unul dintre liderii clanului interlop din cartierul petroşănean Saşa, anchetat pentru furt calificat, a fost ridicat în urma unei acţiuni derulată de poliţiştii din Aninoasa. Individul de 36 de ani va ajunge în arestul IPJ Gorj, iar de acolo în penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa. „Poliţiştii din Aninoasa au depistat o persoană urmărită pe numele căreia Judecătoria Târgu Jiu a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Persoana va fi escortată şi depusă în centrul de arest în vederea executării mandatului de arestare preventivă. Persoana esteCItește mai departe


Post mortem/ Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru împuşcarea ursului ucigaş!

După ce ursul care  a terorizat zile în şir locuitorii din cartierele mărginaşe ale Petroşaniului şi le-a omorât animalele din gospodării a fost împuşcat după ce a pus în pericol mai mulţi oameni – inclusiv vânătorii care patrulau în zonă , Ministerul Mediului s-a mişcat în sfârşit şi şi-a dat acceptul ca sălbăticiunea să fie ucisă. Autorităţile au cerut acceptul ca ursul să fie ori împuşcat, ori relocat, potrivit prevederilor legale. Cei de la Ministerul Mediului s-au mişcat, însă, atât de încet încât doar norocul a făcut să nu existeCItește mai departe


Cu o nouă echipă de conducere, programul de modernizare a Spitalului Municipal Vulcan merge înainte

Deși cu puțin timp în urmă la nivelul conducerii Spitalului Municipal Vulcan au survenit modificări esențiale, proiectele și programele care țin de modernizarea acestei unități medicale din Valea Jiului merg înainte. În acest sens, agenda noului manager al spitalului din Vulcan – dr. Cătălin Popa, cu acțiunile stabilite pentru ultimele 4 luni ale acestui an, este plină. Indiferent că vorbim despre deschiderea de noi servicii medicale, demararea unor noi lucrări de amenajări sau finalizarea celor începute în ultima vreme și asigurarea tuturor elementelor necesare organizării întregii activități medicale, vorbim despreCItește mai departe


Microbuz școlar pentru Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani

Primăria municipiului Petroșani a primit, cu titlu gratuit de la Ministerul Dezvoltării Regionale un microbuz Opel Movana, cu 16 locuri, destinat transportului școlar. Pentru că, potrivit prevederilor art.123 din Legea 215/2001 a administrației locale, consiliile locale pot decide, la rândul lor, transferul unor bunuri ale adminisrației publice locale către instituțiile publice subordinate, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Consiliul local Petroșani va analiza, în ședința din această săptămână, oportunitatea de a acorda în folosință acest microbuz școlar către Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. ”Având în vedere faptul că Centrul de execuțieCItește mai departe


Medicul Petronela Șodolescu a fost propusă pentru titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani

Primarul municipiului Petroșani propune Consiliului local să aprobe acordarea titlului de ”Cetățean de onoare” medicului Petronela Șodolescu. Decizia edilului vine în urma unei cariere profesionale de excepție, dar și al spiritului civic demonstrat de dr. Petronela Șodolescu. Petronela Șodolescu s-a născut în comuna Vinga din județul Arad. Este absolventă a Facultății de Medicină din Timișoara, iar din anul 1977 este medic la Spitalul de Urgență din Petroșani, unitate medicală căreia i-a rămas fidelă până în prezent. A parcurs, de-a lungul timpului, toate etapele unei cariere de succes, de la medicCItește mai departe


Un tânăr din Valea Jiului , pus pe jefuit

Sâmbătă, în jurul orei 05:00, o femeie ,din municipiul Lupeni, în timp ce se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu,  i s-a smuls geanta de pe umăr de către un bărbat, după  care el a  fugit. ” În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat de 28 de ani, din municipiul Vulcan, care avea asupra sa bunurile sustrase, respectiv un telefon mobil şi mai multe lucruri personale, în valoare de aproximativ 800 de lei.Bărbatul a fost reţinut de poliţişti,pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în data de 13 septembrie 2015, JudecătoriaCItește mai departe


Termocentrala Paroșeni a reluat furnizarea agentului termic în Valea Jiului

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara informează că, începând de luni, 14 septembrie 2015 a fost reluată furnizarea agentului termic (apa caldă) pentru consumatorii din municipaliul Petroșani, dar și de la Sucursala Prestserv Petrosani – Preparatia Coroesti și Societatea Nationala de Inchidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroseni. Agentul termic este furnizat de Sucursala Electrocentrale Paroșeni. [slideshow_deploy id=’17217′]


Metoda „accidentul ” face noi victime in Hunedoara

În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 13.00, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Deva, a sesizat faptul că a fost apelat telefonic de persoane necunoscute, care i-au solicitat suma de 30 000 euro pentru a intermedia împăcarea dintre fiica acestuia, care ar fi provocat un accident rutier soldat cu decesul unui minor, şi membrii familiei minorului.Persoana vătămată s-a întâlnit cu doi bărbaţi, cărora le-a înmânat suma de 14 000 de lei. Polițiștii declară ca : ”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au reţinutCItește mai departe


Deschiderea noului an școlar la Vulcan

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a făcut astăzi, împreună cu viceprimarul Cristian Merișanu, cu secretarul Rodica Peter, șeful Poliției locale, Mihai Mezabrovschi, directorul Spitalului Municipal, dr. Cătălin Popa și consilierii locali Daniel Duna, Simion Spiridon, Dan Petculescu un adevărat maraton, pentru a participa la noului an de învățământ la toate unitățile școlare (grădinițe, școli primare și gimnaziale, Colegiul Tehnic) de pe raza orașului. Primarul Ile le-a vorbit elevilor și profesorilor despre investițiile europene semnificiative pe care autoritățile locale de la Vulcan le-au implementat în ultimii ani în infrastructura educațională, invitându-iCItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 15.09.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii


GALERIE FOTO: Serbările de la Ţebea / 13 septembrie 2015

Câteva mii de români au fost prezenți și în acest an la Țebea pentru a-l omagia pe cel cre a fost marele patriot român Avram Iancu, de la moartea căruia au trecut 143 de ani. Printre participanții la pelerinajul românismului la Panteonul de la Țebea au fost prezenți și numeroși oameni cre simt, gândesc și acționează ca bravi români, din Valea Jiului și de pe întreg cuprinsul țării. Aături de aceștia, au onorat Serbările Naționale de la Țebea numeroase personalități publice locale, județene și naționale. Vă prezentăm o galerie fotoCItește mai departe


La Petroşani, clopoţelul a sunat în parc

    Sute de copii, părinţi şi bunici au fost, luni dimineaţă, în Parcul „Carol Shreter” din Petroşani, acolo unde clopoţelul a sunat începerea noului an şcolar. Este deja o tradiţie ca anul şcolar să înceapă în parcul central, acolo unde autorităţile locale organizează an de an o manifestare în acest sens. Iar în acest an vremea prietenoasă de afară a  strâns parcă mai mulţi copii ca niciodată, care au venit însoţiţi de părinţi sau de bunici. La deschiderea festivă a noului an şcolar au luat parte autorităţile locale deCItește mai departe


Supraimpozitarea clădirilor lăsate de izbelişte, o măsură oportună

Clădiri de patrimoniu aflate în proprietate privată lăsate de izbelişte, ori imobile peste care timpul a  trecut şi nimeni nu s-a mai preocupat de ele, deşi strică imaginea urbei ori prezintă chiar risc pentru trecători.  Toate acestea ar putea scoate mai mulţi bani din buzunarele proprietarilor care îşi neglijează imobilele, prin supraimpozitarea lor. Potrivit Noului Cod Fiscal, consiliile locale au posibilitatea de a majora chiar şi cu 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite, măsura intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor şiCItește mai departe


Anunt de ultima ora pentru locuitorii Văii Jiului

Începînd de luni, 14 septembrie,  Termocentrala Paroşeni şi-a reluat activitatea. Potrivit reprezentanţilor CEH,  Sucursala Electrocentrale Paroşeni reia furnizarea agentului termic catre consumatorii din Municipiul Petrosani, Sucursala Prestserv Petrosani – Preparatia Coroesti, Societatea Nationala de Inchidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroşeni. Începand din luna iunie, Grupul energetic numărul 4 al Termocentralei Paroșeni SE Paroşeni si-a  oprit activitatea din cauză că nu există suficient cărbune. [slideshow_deploy id=’21426′] sursa foto:www.criticatac.ro


Primăria Vulcan organizează concurs pentru un post vacant de INSPECTOR

Primăria Municipiului Vulcan, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal la Biroul Financiar Contabilitate. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor necesare: minimum 5 ani. Concursul se va organiza conformCItește mai departe


Echipa de fotbal feminin FC HUNEDOARA castiga la debut

    In fata a peste 500 de spectatori, fetele de la  FC HUNEDOARA  au incantat asistenta cu  ambitia lor si cu daruirea de care au dat dovada in fata unui adversar care si- a aparat cu darzenie sansele. Prima parte a partidei a fost la discretia echipei din Ineu care a intrat la cabine cu un avantaj de un gol, scorul fiind de 3 -2 gazdele izbutind primul gol din istoria lor prin Denisa Predoi cu o executie spectaculoasa din lovitura libera. Partea a doua a jocului nu s-aCItește mai departe


Primarul Viorel Arion reabiliteaza strazile din municipiul Hunedoara

  Primarul Viorel Arion a semnat vineri la Prefectura Hunedoara trei contracte de finantare in valoare totala de 5 408 040 lei(54 de miliarde de lei vechi),bani destinati reabilitarilor stradale din municipiul Hunedoara. Contractele fac parte din Planul National de Dezvoltare Locala. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. Obiective de investiţii Obiectivele de investiţii care pot fi finanţate în cadrulCItește mai departe


POMPIERII HUNEDORENI AU CELEBRAT 167 DE ANI DE LA LUPTELE DIN DEALUL SPIRII  ŞI AU SĂRBĂTORIT ANIVERSAREA ZILEI POMPIERILOR DIN ROMÂNIA

Pompierii hunedoreni au sărbătorit, duminică, împlinirea a 167 de ani de la luptele din Dealul Spirii, moment care coincide cu aniversarea pompierilor din România. Cu această ocazie toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara au organizat ziua porţilor deschise iar la sediul inspectoratului a avut loc un ceremonial militar. Deschiderea momentului aniversar a fost marcată de înaintarea în grad înainte de termen a cadrelor I.S.U. Hunedoara care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă. Cei mai destoinici şiCItește mai departe


Controale la şcoli

Inspectorii sanitar-veterinari vor demara controalele la unităţile de învăţământ care sunt prinse în programul „cornul şi laptele”.  Vizate de controale sunt toate unităţile de învăţământ de pe raza Văii Jiului în care învaţă elevi cuprinşi în programul „laptele şi cornul”. „O să mergem în control pentru a verifica atât locurile unde se depozitează aceste produse alimentare primite de elevi şi mai ales calitatea lor. Vrem să ne asigurăm că şcolarii vor primi produse sigure pentru consum. Aceste acţiuni de control se vor derula periodic nu doar la început de anCItește mai departe


Renunţă la şcoală din cauza sărăciei

     Circa 1000 de elevi din judeţul Hunedoara abandonează, în fiecare an, învăţământul din cauză că părinţii nu mai au bani să-i poată trimite la cursuri. Principala problemă care generează abandonul se regăseşte la sate, la trecerea de la cursurile gimnaziale la cele liceale. „În acte, rata abandonului şcolar nu a crescut pentru că există acel debuşeu al alternativelor la învăţământul de masă. S-au creat clasele de tip a doua şansă şi cele la fără frecvenţă, unde s-ar putea să-i regăsim, cel puţin scriptic, pe cei care abandonează învăţământulCItește mai departe


Revenire în Top 3 pentru Hercules Lupeni

    După ce s-a impus pe terenul studenţilor de la Universitatea Petroşani, scor 0-2, Hercules Lupeni, vicecampioana sezonului trecut, a revenit în topul celor mai bune formaţii ale fotbalului judeţean. Cu 7 puncte strânse în cele 3 meciuri disputate, lupenarii se situează pe locul 3, în spatele celor de la Inter Petrila, diferenţa făcând-o golaverajul. Hercules Lupeni este una dintre formaţiile puternice ale campionatului judeţean, iar rezultatele au confirmat asta de-a lungul timpului. Cu două titluri de vicecampioană adjudecate în ultimele două sezoane, lupenarii se află printre favotiţi înCItește mai departe


Municipalitatea din Petroșani pregătește o nouă ediție a Târgului de Produse Tradiționale

    Succesul celor 4 ediții ale ”Târgului de Produse Tradiționale” organizate deja la Petroșani, determină autoritățile publice locale din acest municipiu să ia în calcul organizarea evenimentului și în acest an, în cursul lunii octombrie.   Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi explică faptul că ”prin organizarea acestui eveniment dorim să susținem producătorii locali, micii fermieri și meșteșugari să poată valorifica produsele tradiționale în cadrul unui eveniment dedicat acestui lucru.” În plus, edilul este de părere că acest eveniment are și rolul de a pune în valoare tradițiile comunităților locale dinCItește mai departe


Episcopul Devei şi Hunedoarei slujeşte LA Mănăstirea Prislop, la hramul Mănăstirii

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi şi astăzi al Mănăstirea Prislop, cu ocazia celui de-al doilea hram al aşezământului religios. Un moment extrem de important, marcat ca atare şi de feţele bisericeşti. De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, slujeşte Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, de Preasfințitul Daniil, Episcopul ortodox român de Dacia Felix și de Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. De aproape şapte secole,CItește mai departe


DIRECTORUL INSEMEX, REPREZENTANTUL ROMÂNIEI LA CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE SALVARE MINIERĂ DE LA HANOVRA-GERMANIA

Săptămâna trecută, la Hanovra (în Germania) a avut loc cea de-a VII-a conferință a Organismului Internațional de Salvare Minieră. La întâlnirea Comitetului de conducere, România a fost reprezentată de directorul general al INCD-INSEMEX Petroșani, dr.ing. George Artur Găman. Acesta a prezentat, în cadrul dezbaterilor, un interesant proiect care vizează realizarea unui ”Regulament pentru intervenția salvatorilor mineri români”. Expunerea acestui proiect s-a bucurat de atenție din partea specialiștilor în domeniul securității și salvării miniere, iar directorul general al INSEMEX a fost invitat să acorde, pe acest subiect, un interviu pentru un importantCItește mai departe


Mircia Muntean nu va fi candidatul PSD la Primăria Deva!

    Social democraţii din Deva trebuie să găsească alt candidat, în afara lui Mircia Munetan, cu care să iasă la alegerile de anul viitor.  PSD nu susţine o eventuală candidaturăa  lui Mircia Munean. Fostul primar al Devei, deputatul Mircia Munean, ar vrea să candiddeze din nou la această funcţie, însă reprezentanţii centrali ai partidului spun „NU”. Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul nu îl va susţine pe Mircia Muntean. Răspunsul lui Dragnea a fost fără echivoc în această privinţă, chiar dacă nu ştia despre intenţiaCItește mai departe


300 de mii de lei pentru cătunele Petroşaniului

    Municipalitatea Petroşani vrea să aloce 300 de mii de lei pentru repararea mai multor drumuri care duc spre cătunele aparţinătoare. Banii vin de la Consiliul Judeţean Hunedoara din capitolul destinat drumurilor judeţene şi comunale, iar Primăria Petroşani a primit suma de 300 de mii de lei. Cu aceşti bani vor fi reparate şi întreţinute trei drumuri care duc spre cătunele Dâlja Mare, Dâlja Mică şi Peştera. Totul depinde însă de consilierii locali care vor trebui să aprobe proiectul executivului în şedinţa din această săptămână.  De ani de zile,CItește mai departe


Vrea împăcare cu victimele sale

Bărbatul din Vulcan care a înşelat peste 100 de şomeri din Valea Jiului, după ce le-a promis locuri de muncă în Germania, Spania ori alte ţări din vestul Europei, a fost trimis în judecată într-un nou dosar de înşelăciune. Acesta a cerut magistraţilor să-i permită să se împace cu păgubiţii şi astfel să scape de acuzaţii. Alin Dumitru Drugea a reuşit să escrocheze peste 150 de persoane din Valea Jiului şi s-a ales cu mai multe dosare penale pentru înşelăciune, unele deja fiind pe rolul instanţelor de judecată. Cel maiCItește mai departe


Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea care ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului, prăznuită în 14 septembrie

Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, este prăznuită, de credincioși, pe 14 septembrie. – Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335; – Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului ImparatCItește mai departe