Obligaţi să-şi mute organizarea de şantier din albia Jieţului

    Chiar dacă nu cred că peştii au murit din cauza lucrărilor efectuate pe Jieţ, cei de al Apele Române le-au impus totuşi celor care execută lucrările în albia apei să-şi mute organizarea de şantier şi utilajele grele.

descărcare

Apele Române au avizat lucrarea de amenajare a unui pod peste râul Jieţ şi au fost în zonă şi după ce s-a semnalat moartea a sute de peşti. Se bănuieşte că de vină ar fi chiar lucrările efectuate, însă raportul complet al celor de la Direcţia Sanitar Veterinară va fi gata doar săptămâna viitoare. Nu doar peştii au murt – iar la examenul anatomo patologic în branhiile lor s-a găsit mâl și de pământ – ci şi râmele, ceea ce îi face pe cei de al Apele Române să creadă că în apele Jieţului a fost aruncată o substanţă care a otrăvit fauna. Probele de apă au fost analizate foarte târziu, al circa 20 de ore de la semnalarea dezastrului ecologic, aşa că „unda” ar fi fost spălată de apele din amonte. Totuşi, în urma verificărilor făcute în teren s-au luat unele măsuri de urgenţă. „În zonă au venit inspectorii de al Craiova şi s-au luat unele măsuri. Firmei care execută lucrarea i s-a pus în vedere să se mute din albia majoră, astfel încât să nu mai existe niciun fel de problemă. Practic, să-şi mute organizarea de şantier şi tot ce înseamnă utilaje. Când lucrează, însă, nu avem ce face, trebuie să inter în albie. De asemenea, li s-a pus în vedere să nu deverseze absolut nimic în apă. Oricum, eu nu cred că din cauza aceasta au murit peştii, dar aşteptăm raportul oficial”, a declarat Sorin Corici, directorul Sistemului Hidrotehnic Petroşani.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, mai mulţi peşti morţi au fost găsiţi plutind morţi în Jieţ. Problema a fost semnalată de un localnic, care i-a alertat pe cei de la Ocolul Silvic Petroşani. Toţi factorii responsabili s-au pus în mişcare şi a  fost declanşată şi o anchetă pentrua  stabili cauzele acestui incident periculos. Acolo, firma Masa Adrigela lucrează la constucţia unui nou pod, după ce punte veche a fost distrusă de viitura de anul trecut, iar beneficiarul lucrării este Primăria Petrila.

[slideshow_deploy id=’17452′]



« (Știre anterioară)