Criminalul minor care a ucis-o pe iubita tatălui său rămâne în arest
Magistraţii nu sunt de acord cu eliberarea din închisoare a liceanul din Petroşani care a ucis-o în bătaie pe iubita tatălui său. Miodrag Vladislav rămâne în arest preventiv.
Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribuanlul Gorj care au respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, aşa cum ceruse liceanul. Anchetatorii au fost îngroziţi de cruzimea faptei comise chiar de Ziua Copilului, în data de 1 iunie, şi au cerut imediat arestarea lui Miodrag Vodislav, iar instanţa a fost de accord cu solicitarea
Reamintim că elevul din clasa a IX-a de la Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ din Petroşani a fost arestat la începutul lunii iunie după ce a ucis-o în bătaie pe concubina tatălui său.
Miodrag Teofil Vodislav a intrat în toată această poveste macabră după ce ar fi sărit în ajutorul mamei sale. Părinţii lui sunt divorţaţi, iar băiatul a rămas în îngrijirea mamei sale, la Petroşani. Tatăl adolescentului, Teofil Vodislav, locuieşte în comuna Scoarţa din judeţul Gorj şi aici s-a şi petrecut tragedia, după ce băiatul şi mama sa s-au dus în vizită.
Potrivit procurorilor, între victima în vârstă de 40 de ani şi mama băiatului a izbucnit un scandal, generat de relaţia amoroasă pe care femeia o avea cu fostul soţ al inculpatei. În plus, spun anchetatorii, victima îi aducea în mod direct şi prin intermediul telefonului mobil insulte şi ameninţări femeii din Petroşani, însă i s-a mai reproşat şi că a intrat în locuinţa proprietate comună a inculpatei şi fostului soţ, deşi aceasta nu era de acord. Conflictul verbal a degenerat într-o altercaţie fizică, iar când mama liceanului a început să strige, la faţa locului a venit şi băiatul. I-a aplicat concubinei tatălui său trei lovituri cu pumnul drept în zona capului, în urma cărora femeia a căzut pe podeaua placată cu marmură, iar apoi a continuat să o lovească cu picioarele în zona toracică şi a călcat-o în picioare, rupându-i splină şi fracturându-i patru coaste. Victima a fost găsită căzută în şanţul de pe marginea părţii carosabile, la circa 50 de metri de imobilul proprietatea celor doi soţi, iar poliţia şi procurorii au intrat imediat pe firul anchetei. De atunci, elevul este în cercetat în stare de arest preventiv.
[slideshow_deploy id=’17454′]