Grădiniţa lui Simota are indicatori tehnico – economici. Mai e nevoie doar de bani!
Edilii din Petroşani vor ca anul acesta să ridice măcar acoperişul de la „Grădiniţa lui Simota”, imobilul la care se lucrează de aproape 10 ani şi tot nu e finalizat.
Consilierii locali au aprobat, în şedinţă, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru construirea grădiniței de la Școala IG Duca, proiect necesar pentru continuarea lucrărilor. Asta cu atît mai mult cu cât obietivul de investiţii a primti finanţare de la Ministerul Dezvoltării, iar municipalitatea trebuie să facă o nouă licitație pentru construcţia grădiniţei.
”Numeroasele demersuri făcute de administrația locală atât la nivel județean cât și la nivel regional și național au condus la includerea obiectivului în cadrul programului național de dezvoltare locală, subprogramul ”Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar. Grădinița a primit în cursul acestui an, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, suma de 550.000 lei”, se arată în documentul CL Petroşani.
Chiar dacă suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrărilor edilii vor ca măcar să fie construit acoperişul şi să fie montate geamurile de tip termopan.
Pentru finalizarea construcţie, a cărei valoare totală a fost calculată la 3,22 milioane de lei, mai este nevoie de bani, dar oficialii MDRAP spun că obiectivul va fi finanţat, eşalonat, în funcţie de alocaţiile bugetare anuale. Până la acest stadiu, lucrarea a fost executată de SC Simar SRL, firmă controlată de omul de afaceri Alin Simota, care a câştigat licitaţia organizată în anul 2007. A încasat aproximativ 1,2 milioane de lei, dar construcţia este departe de a fi finalizată. Valoarea de adjudecare a fost de puţin peste 1,5 milioane de lei, iar grădiniţa trebuia finalizată după 14 luni de la demararea construcţiei, respectiv 30.12.2008, însă în 6 ani lucrurile s-au schimbat. Constructorul calcula că ar mai fi nevoie de încă 1,6 milioane de lei pentru ca imobilul să fie predat la cheie, mai ales că vorbim despre o creştere a costurilor determinată de indicele de inflaţie, creşterea costurilor al combustibili, a salariilor, etc.. Cum aceşti bani nu au mai venit, grădiniţa a rămas nefinalizată. Acum, pentru ca lucrările să poată fi continuate, este nevoie de o altă licitaţie în urma căreia să fie găsit un nou constructor, dar şi de bani Pentru finalizarea grădiniței mai e nevoie de suma de 2.231,188 mii lei, cu tot cu TVA.
[slideshow_deploy id=’17217′]