Încep lucrările de modernizare a drumului care duce la Mănăstirea Prislop

    Lucrările de modernizare a drumului judeţean care duce la Mănăstirea Prislop vor începe în această lună, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David, el menţionând că firma care a câştigat licitaţia pentru această investiţie a finalizat operaţiunile de proiectare şi poate trece la etapa de execuţie – transmite AGERPRES.

lucrari-ic-ponor-rachitele

‘Proiectul pentru reabilitarea drumului judeţean care duce la Mănăstirea Prislop va începe în luna septembrie. Proiectarea a fost încheiată şi va începe execuţia lucrării’, a spus, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Hunedoara.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 8,48 milioane lei, iar lucrările ar trebui să se încheie în mai puţin de doi ani, o treime din fonduri fiind alocată din bugetul judeţului, iar diferenţa dintr-un împrumut contractat de CJ Hunedoara.

Lucrările de modernizare vor începe din DN66, în localitatea Bretea Strei, şi vor continua prin satele Silvaşu de Jos şi Silvaşu de Sus, până la Prislop, fiind executate de un consorţiu format din asocierea dintre două firme româneşti.

După modernizarea drumului, traficul între Silvaşu de Jos şi Mănăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime de şase metri. Pentru evitarea blocajelor în trafic, în localitatea Silvaşu de Jos au fost proiectate două porţiuni de drum cu sens unic.

Conform celor scrise în  voceatransilvaniei.ro, reabilitarea drumului judeţean spre Mănăstirea Prislop este importantă pentru miile de pelerini care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca, traficul rutier spre lăcaşul de cult fiind adesea îngreunat din cauza lăţimii insuficiente a carosabilului,

[slideshow_deploy id=’13837′]