Complexul Energetic Hunedoara, care are datorii comerciale de peste 140 de milioane de lei şi peste 100 de acţiuni în instanţă intentate de furnizorii de materiale şi servicii. În acelaşi timp, însă, “cămările” sunt goale, aşa că tot mai des apare întebarea unde sunt piesele de schimb, materialele sau utlajele achiziţionate de entitatea energetică.

Sursele noastre spun că cele mai multe datorii s-au acumulat în timpul mandatului lui Aurel Niculescu, numit şi susţinut politic de PSD, partid al cărui membru marcant este.

Tăia şi spânzura, după cum reclama nu de mult chiar fostul adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi, şi lua deciziile singur sau, cel mult, sfătuit de apropiaţii lui inclusiv politici, după cum s-a spus în repetate rânduri. Extrem de interesant este, însă, faptul, că situaţia dezastruoasă se regăseşte cu precădere la partea minieră. Aurel Niculescu provenea din domeniul energetic sau, mai precis, de la Termocentrala Mintia, aşa că nu o dată s-a vorbit despre faptul că plăţile, inclusiv cele pentru pază, s-au făcut preponderent către cele două termocentrale, în timp ce divizia minieră a fost “uitată”. Altfel spus, ar fi “protejat” cele două termocentrale, pentru care s-ar fi achitat facturile cu periodicitate, dar nu s-au mai găsit fonduri şi pentru Divizia Minieră. Aşa s-a ajuns în situaţia ca firmele furnizoare de produse şi servicii către unităţile miniere incluse în CEH să acumuleze restanţe la plata facturilor, fiind nevoite să se îndrepte către instanţele de judecată. Zilnic, spun surse bine informate, în mapa directorului general sunt 8 – 10 somaţii de plată care, nerezolvate, se transformă în cele din urmă tot în acţiuni în instanţă. Asta pentru că, la ora actuală, datoria CEH către creditori depăşeşte 140 de milioane de lei. Şi mai grav este, însă, că mai multe societăţi s-au unit şi au cerut în instanţă insolvenţa societăţii, în totalitatea ei. La ora actuală sunt 16 firme care cer insolvenţa CEH, după ce încă două au formulat astfel de cereri. În plus, sunt foarte multe procese care au ca obiect “ordonanţa de plată” şi care, odată câştigate de cei care au formula acţiunile în instanţă, pot duce, aşa cum s-a mai întâmplat deja, la sechestrarea conturilor companiei energetice hunedorene.

Pe ce s-au dus banii?!

Paradoxul, însă, abia acum urmează. Potrivit surselor noastre cele mai mari restanţe la plată sunt către firme ale căror produse nu pot fi trecute cu vederea, respectiv GEROM Petroşani, UPSROM – în principal elemente de susţinere, UNIO Satu Mare, ori Artego Târgu Jiu, care fabrică benzi transportoare. Prin CEH se spune că, în momentul în care au văzut nivelul datoriilor către furnizori, echipa care a ajuns la conducere complexului după demiterea lui Niculescu a sperat că au măcar “cămările” pline şi că pot plăti din datorii fără să facă o perioadă alte achiziţii, folosindu-se de rezerve. Numai că, ia rezervele de unde nu-s! Şi nu numai că depozitele erau goale, dar şi în subteran lipsurile sunt foarte mari, ca şi cum nu s-ar mai fi făcut achiziţii de mută vreme. O spun chiar şi inspectorii de muncă, care vorbesc despre situaţii grave descoperite în urma verificărilor din subteran. De exemplu, Ileana Bodea, şeful Serviciului SSM Petroşani din cadrul ITM Hunedoara, a atras atenţia asupra problemelor deosebite generate de lipsa fondurilor pentru materiale şi servicii. La Lupeni, de exemplu, ca să nu le cadă galeria în cap, minerii au suplinit, cum au putut, lipsa stâlpilor cu susţineri de lemn, dar inspectorii de muncă au intervenit categoric. „Probleme sunt şi la susţinere. Tot la Lupeni, numărul de stâlpi era foarte mic în comparaţie cu monogtafia de armare, cu toate că ei s-au străduit să tragă şi susţinere de lemn. Au vent suplimentar, neavând stâlpi, şi au mers printre susţinerea metalică cu susţinere de lemn. Nu se respectă metoda cadru. În momentul în care ne-am dus în control, am oprit abatajul. Imediat au adus din altă parte 100 de stâlpi”,  a exemplificat Ileana Bodea. Iar situaţia este similară şi la bezile transportoare, de exemplu. Primarul Petrilei, Ilie Păducel, a vizitat subteranul Minei Lonea, aflată de asemenea în subordinea CEH. La ieşire a declarat: „Condiţiile din subteran sunt foarte, foarte vitrege. Eu mă mir cum mai îndrăznesc oamenii să intre în abataj. Sunt foarte grele consiţiile de muncă. Nu au oamenii cu ce lucra, nu au materiale, nu au piese de schimb. Am găsit oameni pe galerie reparând reductoare de la benzile transportoare, am găsit oameni în galerie lucrând în condiţii aproape improprii, fără plasă, fără stâlpi, fără armături, fără grinzi”.Adică, exact despre ce vorbeam anterior. Aşa stând lucrurile se vorbeşte tot mai des despre două ipoteze: ori marfa nu a fpst adusă, ori a fost de proastă calitate. Dar, dacă ar fi fost de proastă calitate, tot ar fi trebuit să se regăsească, dacă nu în subteran, măcar în curtea unităţii extarctive, ori ar fi trebuti să existe procese – verbale de returnare a produselor care au şi o perioadă de garanţie!

Nu ar fi pentru prima dată când se vorbeşte despre afaceri necurate cu banii minerilor. Şi la plasa de sârmă au existat numeroase reclamaţii, după ce angajaţi din minerit s-au plâns ori de calitatea plasei de sârmă, ori de faptul că nu coincidea cantitatea efectivă livrată cu cantitatea plătită de către Complexul Energetic Hunedoara. De asemenea, s-a făcut vorbire de o posibilă complicitate administrativă, fără de care afacerile nu s-ar fi putut derula. Dar, până la stabilirea clară, fără echivoc, ale acestor posibile nereguli, de către organe de anchetă, rămân doar la stadiul de IPOTEZE. Asta în timp ce entitatea energetică se îneacă în rpocese, iar minerii nu au cu ce lucra!

[slideshow_deploy id=’17454′]