Viitorul mineritului, dezbătut la Petroşani în cadrul congresului BALKANMINE 2015
La Petroşani se dezbate în aceste zile rolul mineritului în contextul dezvoltării durabile internaţionale, în cadrul unui simpozion la care sunt invitaţi specialişti din zona balcanică, dar şi din întreaga lume.
Congresul Internaţional Balcanic Minier Balkanmine 2015 se desfăşoară, în perioada 20 – 23 septembrie, la Petroşani, sub deviza „Mineritul în slujba dezvolării durabile a lumii”. Principalul orgaizator este Universitatea Petroşani, însă instituţiei de învăţământ superior i se alătură INSEMEX Petroşani şi Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, precum şi alte firme din sectorul privat care au legătură într-un fel sau altul cu activitatea extractivă. Duminică au fost primiţi invitaţii, iar lui au demarat lucrările propriu- zise, primul punct având ca şi cadru de desfăşurare Aula Universităţii din Petroşani, iar congresul este condus de profesorul universitar Nicolae Iliaş, fost Rector al instituţiei de învăţământ superior şi consilier local. „Importanţa acestui congres este că oferă posibilitatea de a reuni, la interval de doi ani, pe cei mai buni specialişti, care pot să aducă remarcabile contribuţii, teoretice şi practice privind cunoaşterea metodelor şi tehnologiilor de extragere şi valorificare a substaţelor minerale utile, a maşinilor, istalaţiilor tehnologice, a resuselor regenerabile şi neconvenţionale, a problemelor forţei de muncă, apecte de protecţia mediului, de legislaţie, economice, etc.”,a explicat preşedintele acestei ediţii a Congresului Balkanmine, profesorul Nicolae Iliaş. În plus, oaspeţii străini pot cunoşate două bazine miniere tradiţionale, respectiv cel al Văii Jiului şi cel al Olteniei, unde sunt programate vizite şi întâlniri de lucru, a mai explicat sursa citată anterior, denumit „senior al energiei” într-o lucrare care i-a fost înmânată luni în cadru festiv.
Costurile pentru organizarea acestui eveniment au fost calculate 80.000 de lei, iar pentru acoperirea lor reprezentanţii universităţii au cerut şi sprijinul Consiliului Local Petroşani, care a aprobat participarea cu 20.000 de lei. În plus, s-au primit şi sponsorizări.
Invitaţi ai congresului sunt oameni de ştiinţă, cercetătorii, managerii, inginerii şi studenţii care lucrează în domeniul minier în special în zona Balcanilor, dar şi specialişti din întreaga lume.
La deschiderea lucrărilor congresului a luat parte şi Alexandru Petruți, reprezentantul Comitelului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.
Programul reuniunii economice cuprinde, în zilele următoare, lucrări pe secţiuni, o masă rotundă ce va avea loc la Sala de Consilii a Facultăţii de Mine, o vizită la Institutul Naţional de Securitate Minieră şi protecţie Antiexplozivă, singurul institut de profil din ţară, recunoscut la nivel European şi mondial. Dar şi o vizită de lucru în judeţul Gorj, unde vor continua discuţiile pe tema mineritului.
Congresul Balcanic Minier este o organizaţie profesională condusă de un Comitet Ştiinţific Internaţional şi se desfăşoară din doi în doi ani, succesiv, în fiecare dintre ţările membre.
[slideshow_deploy id=’19869′]