S-a tot vorbit în ultimii ani despre aceeaşi situaţie sumbră a mineritului din Valea Jiului, despre viaţa grea şi despre lipsa de implicare a factorilor politici în viaţa comunităii dintre Jiuri. De rău s-a tot vorbit, s-a vorbit atât de mult încât, noi, cei care ne ducem traiul zilnic pe aceste meleaguri, aproape am uitat de tradiţiile şi obiceiurile moşilor noştri.

Tradiţia momârlanilor din Valea Jiului, una deosebită şi plină de fală, este lăsată departe de freamătul cotidian, aproape uitată, deşi ea ne aduce bucurie în suflete ori de câte ori ne-o oferă câte-un ansablu folcloric, păstrător al tradiţiilor momârlăneşti şi româneşti în general.

Fluierul baciului, care-şi paşte turma liniştit, portul naţional şi natura înconjurătoare sunt aspectele unei vieţi liniştite care, deşi necesită multă muncă, este plină de satifacţie.

Din cand în când, pe la zilele oraşelor, noi orăşenii, avem parte de câte o prezentare a portului tradiţional, o paradă plină de fast a cailor de munte şi a feciorilor care se încumetă să-i încalece. Un spectacol deosebit, care ne aminteşte că Valea Jiului nu înseamnă numai durere, ci este un loc în care voia bună nu este uitată, ea trebuie doar căutată, iar momârlanii, mândri urmaşi ai dacilor, sunt cei care ştiu să trăiască şi să se bucure de viaţa simplă, departe de grijile oraşului.

Portul popular şi dansul specific zonei, alături de preparatele făcute acasă, în cuptor, te fac să te îndrăgosteşti de Valea Jiului şi să iubeşti România.

Tradiţia este cea care ne aminteşte mereu că Valea nu va muri nicicând, va avea întotdeuna un viitor, căci tradiţiile şi obiceiurile momârlăneşti vor avea mereu continuitate, ele fiind transmise din generaţie în generaţie şi păstrate cu sfinţenie de cei care ştiu să trăiască româneşte.

[slideshow_deploy id=’19657′]