Amânare în procesul poliţistului Adrian Sucilă, judecat pentru pornografie infantilă
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au reluat procesul în care poliţistul Adrian Sucilă este judecat pentru pornografie infantilă, însă la primul termen de după vacanţa judecătorească s-a decis amânarea cauzei.
La instanţa din Alba Iulia se judecă apelul declarat de Adrian Sucilă la sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Petroşani, asta deşi poliţistul ar fi vrut să strămute cauza, dar cererea i-a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel în luna noiembrie a anului trecut, dar există mai multe noi probe care trebuie depuse şi analizate de instanţă, aşa că judecarea a fost amânată în mai multe rânduri. De data aceasta, magistraţii au pronunţat un nou termen de judecată pentru data de 12 octombrie.
La Judecătoria Petroşani, Adrian Sucilă a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, precum şi obligaţia de a efectua o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Vulcan sau Primăriei Municipiului Petroşani, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În sarcina lui Dan – Adrian Sucilă s-a reţinut că a procurat şi deţinut sute de fişiere conţinând fotografii cu minori în ipostaze pornografice, iar procurorii DIICOT, care au instrumentat cauza, au trimis dosarul în instanţă, la Petroşani în februarie 2013.
Acest dosar este disjunns din cauza în care a fost arestat preventiv, în data de 4 iulie 2012, şi în care este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiul minor al fostului viceprimar din Vulcan, Angela Stoica şi în care a fost, de asemenea, condamnat la alţi doi ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru act sexual cu un minor. Şi în acest caz Sucilă a contestat sentinţa, iar apelul judecă tot la Curtea de Apel Alba Iulia, cu termen la 7 octombrie.
[slideshow_deploy id=’13835′]