Jandarmii hunedoreni au amendat nerespectarea orarului de vizită pe situl arheologic Sarmizegetusa Regia
În cursul zilei de astăzi , jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montani Grădiştea de Munte-Sarmizegetusa Regia, în timp ce asigurau măsurile de ordine la situl arheologic Sarmizegetusa-Regia, au constatat şi aplicat 11 sancţiuni contravenţionale.
Faptele sancţionate de jandarmii montani au constat în nerespectarea orarului de desfăşurare a activităţii de vizitare a sitului arheologic şi pătrunderea în incinta monumentului, prin altă direcţie, înafara programului de vizitare afişat şi publicat. Astfel jandarmii montani au sancţionat un grup de turişti care au pătruns pe alte căi de acces, înaintea începerii programului de vizitare al sitului.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, recomandă tuturor turiştilor care doresc să viziteze situl arheologic Sarmizegetusa Regia, să respecte Regulamentul de vizitare al monumentului istoric Sarmizegetusa Regia-Grădiştea de Munte, implicit să se informeze cu privire la intervalul orar destinat vizitării monumentului, program de vizitare publicat în Hotărârea Consililui Judeţean Hunedoara , afişat la casa de bilete amplasată la poarta de intrare în sit.
[slideshow_deploy id=’13837′]