Primăria Comunei Șoimuș scoate la concurs două posturi vacante !

Primăria Comunei Șoimuș, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

50797-angajari_XL

  1. inspector, clasa I, gradul profesional debutant  – Compartimentul Buget- Contabilitate;
  2. inspector, clasa I, gradul profesional asistent – Compartimentul Asistență Socială și Protecția Copilului.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, clasa I, gradul profesional debutant :
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul contabilitate.
  • inspector, clasa I, gradul profesional asistent:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 1 octombrie 2015: data limită de depunere a dosarelor;
  • 27 octombrie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Șoimuș,  nr. 310, Județul Hunedoara, telefon 0254/237.350.

[slideshow_deploy id=’19869′]