A murit după ce a lovit un cap de pod
O persoană a murit în urma unui cumplit accident de circulaţie produs în această după amiază pe DN7, în comuna Zam.
Tragedia ar fi avut loc după ce un autoturism în care se aflau trei persoane lovit un cap de pod, iar una dintre victime a murit. La faţa locului intervin echipajele SMURD şi ale Descarcerării.
UPDATE: Un mort şi doi răniţi în accidentul de la Zam
O femeie de 77 de ani a decedat, iar un bărbat de 77 de ani, şoferul în vârstă de 49 de ani şi o fetiţă de 10 ani au fost răniţi în accidetul de la Zam.
Poliţiştii spun că bărbatul mergea pe direcţia Deva-Arad, dar a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se cu autoturismul pe malul unui pârâu. „În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un pasager în vârstă de 77 de ani, din Arad, au fost răniți grav, o pasageră în vârstă de 77 de ani a decedat, iar o pasageră de 10 ani a fost rănită ușor. În cauză s-a întocmit dosar penal”,a comunicat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România. Oamenii legii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.
[slideshow_deploy id=’13836′]
Foto arhiva:www.timponline.ro