Câteva cruci înnegrite de vreme şi puţine amintiri ale localnicilor. Este tot ce mai vorbeşte acum de lagărul nazist care a funcţionat în municipiul Vulcan până în 1944 şi unde au murit sute de prizonieri ruşi.

Istoria se pierde puţin câte puţin cu fiecare zi ce trece. O istorie scrisă doar în câteva rânduri din arhive şi pe care prea puţini oameni şi-o mai aduc aminte. Aşa se întâmplă şi cu lagărul de la Vulcan, din judeţul Hunedoara,  despre care nici măcar localnicii nu mai ştiu nimic. Sunt prea puţini cei care îşi mai aduc aminte, din poveştile părinţilor de acele vremuri şi prea mulţi cei care nu au ştiut niciodată despre morţii ruşi îngropaţi în Crividia sau poate că timpul şi problemele le-au şters memoria. Am aflat şi noi întâmplător de această filă de istorie îngropată în negura vremii şi am decis să o scoatem la lumină ca o poveste tristă ce nu mai trebuie să fie uitată. Pentru că, cine îşi uită trecutul, este condamnat să îl repete! Şi am început să căutăm, unde altceva, decât în Vulcan, urme ale acelui lagăr care a funcţionat între 1942 şi 1944. Edilii povesteau, nu cu mult timp în urmă, că aici au fost descoperite ceva oseminte, dar nu ştiu mai multe amănunte. Şi totuşi, într-o mare de uitare, am găsit şi câţiva oameni dintre cei care a putut vorbi despre tenebrosul trecut. Un pensionar care a lucrat la Mina Vulcan nu a uitat ce îi povesteau bunicii şi părinţii lui despre acele vremuri. “A fost sus în Crividia. Lagărul era în nişte barăci din lemn, care acum nu mai există, au fost demolate în timp. Când lucram la mină, la Vulcan, mai erau câteva cruci ale prizonierilor. Ştiu de la părinţi, însă, că, după câştigarea războiului de URSS, urmaşii celor care au pierit aici au venit, şi-au dezgropat morţii şi i-au dus în ţară la ei. Părinţii mei îmi povesteau că au lucrat împreună cu ei la mină. Le mai duceau de mâncare, pentru că raţia pe care o primeau ei era neîndestulătoare”, povesteşte localnicul. Chiar dacă este un cartier al Vulcanului, Crividia se află la câţiva kilometri de oraş, înspre Dealul Babii. În cimitirul de acolo încă îşi mai dorm somnul de veci câţiva dintre cei care au fost aduşi aici ca prizonieri şi trimişi în mină să lucreze, în cele mai negre condiţii, unde şi-au găsit şi sfârşitul.

Trimişi la lucru în mină

Potrivit datelor strânse de un hunedorean, la Vulcan a funcţionat, între anii 1942 – 1944, Lagărul nr. 9 . Primele menţiuni despre prezenţa prizonierilor pe Valea Jiului, dar fără a se menţiona, încă, existenţa unui lagăr organizat, apar în luna august 1942 din notele informative ale poliţiei. Lagărul nu a  fost la întâmplare poziţionat, locul finnd ales pentru că era la distanţă aproximativ egală de Lupeni şi Petroşani, unde, de asemenea, prizonierii ruşi erau duşi la muncă silnică şi unde este posibil să fi funcţionat sublagăre de concentrare. La 10.8.1942 sosesc la Lupeni 250 prizonieri din Galaţi pentru Societatea ‘Petroşani’, Mina Lupeni, unde vor fi întrebuinţaţi ca muncitori externi.  Tot la 10.8.1942 sosesc în Petroşani 400 prizonieri, aduşi pentru minele Societăţii Petroşani ca  lucrători de specialitate. În data de 12.8.1942, dimineaţa, un număr de 400 prizonieri au trecut cu destinaţia Lupeni. În 1943 Lagărul de prizonieri nr.9 Vulcan apare ca atare, subordonând şi două sublagare,
unul la Lupeni şi altul la Petroşani. Există o menţiune din 4.10.1943 care aminteşte că sublagărul de la Lupeni avea circa. 800 prizonieri ruşi care lucrează pe schimburi la exploatarea minelor de cărbuni Lupeni, proprietatea Societăţii ‘Petroşani’. Tot în 1943 documentele informative aproximează la 1800  – 2000 numărul prizonierilor sovietici de pe Valea Jiului. O situaţie din noiembrie 1943, recenza 651 prizonieri ruşi în sublagărul de prizonieri Nr. 9 Lupeni şi 121 prizonieri în sublagărul de prizonieri Petroşani.

Nu se oferă informaţii tocmai despre lagărul central de la Vulcan, aşa încât s-a pus întrebarea dacă el mai exista la acea dată sau prizonierii au fost transferaţi în alte părţi. Desfiinţarea complexului de lagăre Vulcan – Lupeni – Petroşani a avut loc probabil în octombrie 1944 odată cu plecarea prizonierilor. Datele vremii indică faptul că s-a intenţionat ca în clădirile părăsite să fie înfiinţat un lagăr de internare, pentru cei prevăzuţi de Convenţia de Armistiţiu, mai precis aici să fie transferat Lagărul pentru internaţi politici Gherla. Istoria ne spune că intenţia nu s-a materializat până la urmă, dar cu această ocazie s-au făcut demersuri şi evaluări care lasă o imagine asupra dotării şi condiţiilor din fostul Lagăr nr. 9. „La ordinul Prefecturii nr. 328567 / 6.12.1944 s-a deplasat o comisie pentru a analiza starea clădirilor pentru lagărul Crivedia. Constatări: Construcţii existente: un pavilion cu 52 camere şi 52 antreuri; 5 barăci de 20 / 8 metri; 2 etuve mari în stare de funcţionare; în toate camerele există paturi improvizate comune (555 m.l. scândură). Cazare: Se pot caza 1500 persoane folosindu-se şi diferitele pavilioane care au fost întrebuinţate de fostul lagăr ca magazii, infirmerie, etc, care se pot reduce la jumătate (sau se pot muta în alte locuinţe rechiziţionate din preajma lagărului). Dacă se cazează în paturi suprapuse, capacitatea poate ajunge la 3000 persoane. Dacă nu se aprobă paturi suprapuse, se pot caza 1500 la Vulcan şi 1000 în fostul sublagăr Lupeni. Necesar: deparazitare (toate camerele au ploşniţe), multe reparaţii. Paza executată de jandarmi, cu 20 posturi exterioare şi un comandant ofiţer. Lagărul din Vulcan se afla în localul proprietate a Societăţii Petroşani”, se arăta în Procesul-verbal nr. 18204 / 9.12.1944 alcătuit de Garnizoana Vulcan.

Sute de morţi pe Valea Jiului

În total, în România au funcţionat 14 lagăre româneşti de prizonieri de război în care au fost aduşi, în total, peste 80.000 de prizonieri ruşi. Peste 5.000 au murit, iar cei mai mulţi au murit tot în judeţul Hunedoara, la Cărciuneşti unde se consemnează aproximativ 1.000 de decedaţi. După Crăciuneşti, podiumul terorii este ocupat de lagărele de la Budeşti (938 de morţi), Vulcan (841 de morţi) şi Vaslui (799 de morţi). După război, comandanţii lagărelor au primit ani grei de temniţă după procese care au avut loc la „tribunalele poporului“.
[slideshow_deploy id=’17448′]