Parlamentarii si-au votat noi privilegii/ Vezi aici ce schimbari au facut !
Potrivit romaniatv.net, parlamentarii au decis să renunţe la maşini pentru deplasări în colegiu, urmând să primească, în schimb, o sumă forfetară de 1.400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport în colegiul în care au fost aleşi. De asemenea, parlamentarii vor primi 4.600 de lei pentru cazare.
Parlamentarii au adoptat, marţi, modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport.
Proiectul în acest sens a fost votat cu 293 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 31 abţineri.
„Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat să propună Comisiei de Statut două modificări care privesc drepturile care li se cuveneau parlamentarilor. Se solicită completarea articolului 41 alin. 2 şi articolului 45 alin. 3 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în sensul în care parlamenarii nu mai beneficiază de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, Parlamentul fiind în imposibilitatea achiziţionării unui număr atât de mare de maşini”, a declarat vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru.
„De asemenea, tot în aceste condiţii s-a stabilit şi modificarea articolului 45 alin. 3, în sensul în care, pentru cheltuielile de cazare se primeşte în continuare o sumă forfetară, fiecare parlamentar, indiferent unde va locui, în sensul închirierii unui spaţiu sau în cazul cazării la un hotel, să se încadreze în suma forfetară respectivă”, a spus Ioan Chelaru.
[slideshow_deploy id=’20328′]