Proiectele de regenerare urbana si de eficientizare energetica dezbatute la Deva

Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, şi reprezentanţii Primăriei Deva s-au întâlnit astăzi cu managerii de proiect, diriginţii şi şefii de şantier, constructorii şi proiectanţii care lucrează pe şantierele finanţate din fonduri europene nerambursabile. Aici intră atât cele şase proiecte de regenerare urbană, cât şi proiectele de eficientizare energetică a blocurilor de locuinţe, de restaurare a Cetăţii Deva şi de echipare a Colegiului Tehnic „Dragomir Hurmuzescu”. 

DSC_0006

În cazul celor şase proiecte majore de reabilitare urbană şi a celor de anvelopare a blocurilor, au trecut deja câteva luni de la începerea lucrărilor, iar termenele de execuţie sunt foarte strânse. Unele dintre proiecte au ca termen de finalizare luna octombrie.

S-a realizat o analiză a fiecărui proiect în parte şi s-a concluzionat că sunt proiecte care vor fi încheiate la termen, cum este cazul Pieţei Arras, a pistei de biciclete de pe Calea Zarandului sau a Cetăţii Deva. De asemenea, sunt proiecte care vor fi încheiate în avans, precum anveloparea blocului 80 de pe Calea Zarandului.

DSC_0008

Sunt însă şi proiecte care înregistrează întârzieri cuprinse între 7 şi 30 de zile. Unele întârzieri au apărut din motive independente de voinţa constructorului, altele au fost din vina acestuia (ex. lipsa unui şef de şantier la Platforma Ardealul sau la bl. J) ori a proiectanţilor lucrării. În cazul proiectelor rămase în urmă, recomandarea expresă a fost ca firmele constructoare să suplimenteze numărul de muncitori cu care lucrează. De asemenea, constructorii au fost înştiinţati să urgenteze înaintarea documentelor cu situaţiile de lucrări pentru ca facturile să poată fi decontate până la data de 31 decembrie 2015. În plus, constructorii care nu se încadrează în termenele finale convenite în contract vor fi notificaţi şi vor trebui să efectueze, pe banii, lor toate lucrările ulterioare.

DSC_0016

Prin aceste întâlniri, Primăria Municipiului Deva doreşte să ia măsuri preventive şi să se asigure că proiectele vor fi finalizate la termen, fără a se face rabat de la calitate.

[slideshow_deploy id=’19869′]