VIDEO/ Proiectul „Primul loc de muncă”, aprobat de Senat/ Sprijin pentru firmele care angajează tineri care nu au mai lucrat niciodată

 

Firmele care angajează tineri care nu au mai lucrat nicodată ar putea fi sprijinite financiar de Executiv. Senatorii au votat, cu 91 de voturi „pentru” și doar unul împotrivă, proiectul UNPR intitulat „Primul loc de muncă”, care prevede scutirea de la plata contribuițiilor sociale a acelor angajatori care încadrează în câmpul muncii tineri cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani. Angajatorii vor primi și echivalentul unui salariu minim pe economie pentru fiecare angajat.

In ședința de plen a Senatului României s-a dezbătut și adoptat propunerea legislativă denumită „Primul loc de muncă”, proiect ce prevede că angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri, cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani, primesc lunar, pentru fiecare tânăr încadrat pe primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, angajatorii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru aceste persoane, pe o perioadă de 18 luni. Preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, care susţine proiectul, este de părere că propunerea legislativă este extrem de utilă, în condiţiile în care avem nevoie ca tinerii să rămână în ţară.

„Am avut încredere că vom primi tot sprijinul pentru proiectul „Primul loc de muncă”, un proiect pentru tineri, un proiect pentru români. Avem nevoie ca tinerii să rămână în țară. Așa cum am mai declarat, ne interesează soarta țării, România și una dintre priorități este de a asigura pe lângă securitate națională, bunăstare și securitate socială, românilor”, a precizat președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, care se regăseşte printre iniţiatorii acestui proiect. Prezent la dezbaterile din Senat, Gabriel Lungu, secretar de stat în Ministerul Muncii a precizat că „şomajul în rândul tinerilor este o problemă socială. Intervenţia timpurie este extrem de importantă. Guverrul României susţine proiectul”.

Potrivit proiectului de lege, finanţarea primului loc de muncă se realizează, fie din bugetul asigurărilor de şomaj, prin subvenţionare de la bugetul de stat, fie fonduri europene. „Persoanele aflate în căutarea primului loc de muncă cu vârstă cuprinsă între 16-35 de ani li se va asigura angajarea pentru o perioadă de cel puţin 36 de luni şi posibilitatea de a dobândi experienţă în muncă“, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege. Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016. „În luna ianuarie 2015, în România se găsesc înregistraţi un număr de 493.415 şomeri din care 71.678 şomeri sub 25 de ani şi 41.209 şomeri între 25-29 de ani. Valoarea totală a subvenţiilor, calculată pentru 15.000 de beneficiari, la salariul minim de 1050 lei pentru o perioadă de 18 luni, se ridică la 350 milioane lei“, se mai arată în documentul menţionat. Senatul este primă Cameră sesizată, urmând ca deputaţii să ia decizia finală.

[slideshow_deploy id=’17636′]