Proiectul “Studenți pentru comunitate”, la debut

Implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a Județului Hunedoara și Universitatea din Petroșani, Proiectul “Studenți pentru comunitate” a debutat în această săptămână.

univ2

Peste 200 de studenți ai facultăților din cadrul Universității din Petroșani vor învăța ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia şi, totodată, tinerii vor avea ocazia să discute cu lideri ai comunității locale și județene și să înțeleagă ce înseamnă pozițiile pe care aceștia le ocupă pentru comunitățile locale.

Proiectul se derulează pe o perioadă de aproximativ o lună de zile, iar al final tinerii își vor putea identifica un rol pe care să îl joace în comunitatea locală, putând să-și dezvolte o carieră.

“Proiectul “Studenți pentru comunitate” se dorește o modalitate de apropiere a tinerilor de comunitatea din care fac parte, prin dezvoltarea  unor competențe utile comunității”, a declarat preşedintele Asociaţiei “Niloran”, Nicu Taşcă.

 

[slideshow_deploy id=’17454′]

 



(Următoarea știre) »