Cu o investiţie de aproape 30 de milioane de euro, unicul complex balnear de cinci stele din România îşi deschide porţile. Pe 10 octombrie 2015, compania hotelieră Turism Lotus Felix SA va inaugura complexul Lotus Therm Spa&Luxury Resort din Băile Felix. Investiția a fost realizată de către cei cinci acționari: SIF Transilvania Brașov, SIF Oltenia Craiova, SC Turism Felix SA, SIF Muntenia București și SIF Moldova Bacău și se ridică la 29,3 milioane euro.
Cu o capacitate de 180 camere și 262 de locuri de cazare, 79 camere single, 37 camere double, 3 camere pentru persoane cu dizabilități, 39 apartamente, 8 suite și 6 apartamente speciale – VIP, Honeymoon, Gold, Blue, Lotus Therm se doreşte a fi cel mai spectaculos hotel din regiunea de vest a țării. Noul proiect marca Turism Felix poate fi considerat perla coroanei staţiunii şi un punct de atracţie la nivel internaţional.
“Zona de agrement este compusă din două părţi, investiţia ridicându-se la la aproximativ 11 milioane de euro. Două treimi din zonă este acoperită, iar o treime este în aer liber. Partea acoperită dispune de acoperişuri rabatabile, sub formă de semicerc care se strâng, astfel că pe perioada iernii sau toamna când e mai rece se pot închide. Aceasta va funcţiona atât iarna cât şi vara, în timp ce partea neacoperită va funcţiona doar pe perioada estivală”, a precizat Florian Serac, directorul general al societăţii din Băile Felix.
Lotus Therm Spa&Luxury Resort se întinde pe o suprafață de aproximativ 47.000 metri pătraţi și include un aquapark inedit, unic în România. Felixarium este construit și proiectat la cele mai înalte standarde și oferă distracție și surprize, indiferent de vârstă. 14 piscine interioare și exterioare cu recirculare și apă termală, jacuzzi, peșteri, cascade, două tobogane, zone de luat masa, Cascada Bar, Yammi Grill, Tiki Bar, teren de beach volley, centrul Gold Spa cu trei tipuri de saună și cameră de gheață. Cupola retractabilă de deasupra piscinelor interioare care lasă la vedere un impresionant spectacol celest, diurn sau nocturn, va fi atracţia principal.
Investiţie recuperată în 15 ani
„Toată investiţia este preconizată a se recupera în aproximativ 15 ani. În mod clar vom lua din turiştii vecinilor maghiari, dar nu numai. Ideea construirii acestui complex ne-a venit după ce am constatat că, în România, nu există un centru modern, care să le ofere turiştilor posibilitate de tratament, agrement şi relaxare, în acelaşi timp, iar lecţia dată de vecinii maghiari, unde astfel de baze atrag anual mii de turişti, inclusiv români, a fost definitorie”, a precizat Florian Serac.
Centrul de tratament balnear şi SPA, Nelumbo Med-Spa, este conectat cu hotelul de cinci stele. Acesta dispune de cele mai variate servicii și terapii: hidroterapie, împachetări și băi cu namol, împachetări cu parafină, electroterapie, hidrokinetoterapie, kinetoterapie, masaje, piscine interioare cu apă termală, cosmetică, saune și o fântână cu gheață pentru curajoșii care vor să se răcorească.
Apele termale din Băile Felix sunt curative și cele mai apreciate din regiune, având proprietăți miraculoase pentru majoritatatea afecțiunilor aparatului locomotor.
În cadrul centrului se află unicul aparat Tecar Terapia din regiunea de Nord-Vest a României cu ajutorul căruia se va efectua o terapie neinvazivă, antialgică, antiinflamatorie și regenerativă. Această procedură înjumătățește timpul de recuperare, fiind o necesitate fundamentală pentru recuperarea sportivilor profesioniști, sector în care este folosită cu foarte bune rezultate.
Versatile și neconvenționale, cele 3 saloane ale hotelului Lotus Therm se adaptează cu ușurință unor evenimente diverse. Cu o capacitate de 350 de locuri, acestea sunt locuri numai bune de găzduit conferințe, traininguri, cursuri, simpozioane, seminarii, nunți, banchete, botezuri, sau aniversări
„Relaxarea și refacerea sunt duse la perfecțiune în unicul complex termal de 5 stele din România. Fiecare element este special conceput pentru a-ți aminti în fiecare clipă că, pentru noi, turistul este un client valoros. Confort absolut, într-o ambianță luxuriantă, strălucire, eleganță pură, relaxare care se transformă în refacere, împrospătare și întinerire. Aceasta este promisiunea Lotus Therm!“ susţine Florian Serac, director general în cadrul Turism Lotus Felix SA.
Planuri măreţe
Planurile de dezvoltare ale SC Tursim Felix sunt măreţe. S-ar putea ca înainte de 2020 să avem un Felix care să ofere servicii all inclusive.
“Este un proiect în studiu şi în educare pentru turist, pentru că am introdus deja masa de seară în stil bufet suedez oferindu-le pe lângă mâncare bere şi vin fără limită, gratuit. Cu Serac sau fără Serac în următorii ani Felixul va fi o staţiune europeană. Bazele sunt create, sania e pornită, mai are până la bază o treime de parcurs. Aproximativ 80% din proiect este realizat”, a mai spus managerul Florian Serac.
Efectele miraculoase ale apei termale din Băile Felix sunt cunoscute încă de pe vremea Imperiului Roman. Tradiția pretinde că prin anul 1095 regele Ladislau, călătorind prin aceste ținuturi ar fi descoperit izvoarele termale cu efecte miraculoase.
Cea mai veche mărturie despre existența acestor băi datează din anul 1221. Se mai poate vedea și azi unul dintre primele bazine construite în urmă cu sute de ani. În jurul primului izvor termal s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, o stațiune înfloritoare care a atras turiști din toate colțurile Europei. Ca o recunoaștere a calităților terapeutice, la expoziţia mondială de la Paris, din 1896, apelor din această staţiune li s-a acordat medalia de aur şi diploma de onoare,informeaza voceatransilvaniei.ro.https://voceatransilvaniei.ro.
[slideshow_deploy id=’19661′]