Smochin care face fructe o mare parte din an, vie sălbăticită cu struguri dulci şi mai mari decât se fac în zonă, ori arbuşti ornamentali rari de care nici bătrânii nu ştiu cum au apărut. Sunt doar câteva din “minunile” găsite într-o poieniţă din Dealul Haţegului, care au şi o explicaţie bazată pe un mit al zonei.

Ţara Haţegului nu are doar zimbrii, parcul dinozaurilor pitici ori biserici, castele sau Munţii Retezat. Are mai multe „minuni” care abia aşteaptă să fie descoperite chiar dacă nu sunt la fel de importante ca şi cele enumerate mai sus. Sunt însă la fel de uluitoare. Cel puţin în ceea ce priveşte povestea ţesută în jurul lor. În Dealul Haţegului există o poieniţă în care un smochin a fost aclimatizat cu zeci de ani în urmă şi chiar dacă n-a mai fost îngrijit de foarte mulţi ani, de când „stăpânul” lui a trecut în lumea celor drepţi, încă face fructe. În aceeaşi poieniţă de deasupra de Hanul Bucura mai sunt şi alte plante care rodesc mai mult decât în mod normal. Localnicii au o explicaţie şi spun că o vrăjitoare este „vinovată”.

Vrăjitoarea din deal

În poieniţa din deal, încă de pe timpul comuniştilor trăia o femeie frumoasă care a fost izgonită dintr-un sătuc din Ţara Haţegului. Iubea un bărbat care era însurat şi de aceea sătenii au decis să o alunge. Femeia s-a aciuat lângă han şi câteva sute de metri mai sus, pe deal, şi-a făcut o colibă. I-a plăcut că nimeni nu o mai deranja şi a hotărât să rămână.

„Lumea a poreclit-o Păsăroaia. Şi-a făcut casă şi grădină ca să aibă ce mânca. Trăia singură acolo şi nimeni nu avea curaj să intre la ea pentru că, aşa se vorbea atunci, că e vrăjitoare. Nu se ocupa cu vrăji rele ci doar pentru a-i „lega” pe oameni. Era frumoasă şi făcea descântece ca să o iubească şi pe ea un bărbat frumos. Cât a trăit aici, vreo 60 de ani, a tot avut la bărbaţi dar nici unul n-a luat-o de nevastă. Aşa că ea nu cred că făcea magie”, spune Marin, un localnic care a luat pământul unde a trăit „vrăjitoarea”. Nici comuniştii nu au gonit-o din deal chiar dacă ocupase terenul abuziv. Securiştii din Haţeg se temeau de ea, credeau şi ei că face descântece.

Locul fermecat

Abia după moartea ei, în urmă cu vreo 15 ani, cei care au intrat în ograda femeii au descoperit o adevărată grădină botanică. „Avea o vie care făcea struguri de masă, erau struguri albi, mari şi foarte dulci. La fel cum se fac în viile de prin Moldova. Era plin de trandafiri de toate formele şi culorile. Mai erau nişte pomi pitici de zici că erau palmieri şi-i găseai la fiecare colţ al casei iar în mijloc avea un smochin mare. Am luat şi eu un lăstar şi s-a prins. De cinci ani se tot înmulţeşte şi face fructe.

Am pus şi în grădină doi şi au supravieţuit iarna chiar dacă a îngheţat afară. Eu ştiam că smochinul trăieşte la noi, dar mai la sud unde e cald. Via s-a sălbăticit dacă n-a fost curăţată şi tot face struguri şi acum. Smochinul a fost tăiat după ce s-a aflat de el. Oamenii care au case mai jos şi-au luat să-şi pună la ei. Aproape la toţi s-a prins şi din iunie şi până în octombrie face fructe moi şi zemoase. A fost tăiat în fiecare an, dar din rădăcina lui ies puieţi primăvara. Nu-l poţi stârpi. Oamenii încă mai cred că făcea vrăji şi de aceea tot ce este în grădină rodeşte”, spune un alt localnic. Smochinul poate trăi foarte bine şi la noi, mai puţin în zona de nord ţării unde iarna este mai geroasă, chiar dacă este exotic. În primii doi ani, smochinii trebuie îngrijiţi iarna iar apoi se descurcă singur şi pe timp geros. În Roma antică, smochinul era considerat un arbore sfânt pentru că, Romulus și Remus au fost alăptați de lupoaică sub un smochin.

[slideshow_deploy id=’13837′]