Casele din Petroşani ale lui Guţă, în vizorul ANAF
Inspectorii ANAF au luat la puricat toată averea „regelui manelelor” Nicolae Guţă şi nu doar pe a lui, ci şi a rudelor sale. Asta după ce chiar Nicolae Guţă spunea de multe ori că îşi doreşte să-i ajute pe apropiaţi.
Nicolae Guţă a intrat în atenţia ANAF prin luna august, în cadrul unui proces mai amplu de verificare a averilor maneliştilor întreprinsă de noua divizie din cadrul ANAF – Persoane Fizice cu Risc Fiscal. Numai că, din câte se pare, inspectorii au avut surpriza să găsească doar o maşină pe numele acestuia, în condiţiile în care Nicolae Guţă afr fi împărţit toate proprietăţile şi toţi banii pe care îi deţine celor 11 copii ai săi. În consecinţă, inspectorii extins acţiunea de verificiare asupra copiilor săi, dar şi la cele opt femei cu care Nicolae Guţă are aceşti copii.
ANAF spune că, în urma controalelor, cei de la fisc vor compara rezultatele cu declaraţiile oficiale de avere, iar în cazul în care se vor găsi diferenţe, atunci se va aplica un impozit de 16%, şi chiar se poate ajunge la dosar penal. Programul vizează persoane fizice cu avere afişată semnificativă, aici fiind incluse imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanţe din creditări acordate companiilor şi/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate – nejustificată de veniturile declarate, după cum se arată într-un comunicat al ANAF.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Foto:www.wowbiz.ro