Poteca tematică din Defileul Jiului, refăcută cu ajutorul voluntarilor
Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului, în colaborare cu Fundaţia pentru Arii Protejate ProPARK, organizează în perioada 26 octombrie – 07 noiembrie a.c., mai multe acţiuni în cadrul proiectului “Implică-te! E Natural să fii voluntar!”. Programul are drept obiectiv dezvoltarea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte Parcul Naţional Defileul Jiului şi promovarea ariei protejate în rândul tinerilor şi nu numai. Astfel, voluntarii vor putea participa la refacerea potecii tematice “Poveştile Pădurii”, ce face parte din oferta turistică a Parcului Naţional Defileul Jiului.
Pe lângă acţiunile de realizare şi montare a panourilor de informare şi marcarea traseului, se are în vedere şi promovarea traseului tematic prin prezentarea acestuia în şcolile din comunităţile locale. Poteca tematică a fost realizată în anul 2012, iar şcolarii din judeţul Hunedoara şi judeţul Gorj, au avut ocazia să-şi susţină unele lecţii în mijlocul naturii, la fel cum se procedează în ţările occidentale. Poteca „Poveştile Pădurii” din defileu a fost concepută pentru a putea fi parcursă de şcolari şi de-a lungul ei sunt expuse panouri pe care sunt prezentate o serie de informaţii referitoare la flora, fauna şi obiceiurile din zona Parcului Naţional Defileul Jiului.
[slideshow_deploy id=’19869′]