PRM își alege la finalul lunii un înlocuitor pentru Vadim
Șefii filialelor PRM din toată țara au stabilit, sâmbătă, la București, în cadrul Consiliului Național organizarea Congresului pentru desemnarea unei noi formule de conducere a partidului. Data Congresului, al VI-lea de la înființarea partidului, a fost stabilită pentru 31 octombrie 2015.
La Consiliul Național PRM de sâmbătă a luat parte și liderul PRM Hunedoara, Emanoel Andronache. Acesta ne-a informat că în cadrul ședinței au fost validate Conferințele județene și liderii aleși în urma acestora. ”A fost votată de asemenea o comisie de revizuire a Statutului P.R.M și o comisie care va lucra la noul program politic cu care partidul se va prezenta în alegerile din anul 2016”, ne-a declarat Emanoel Andronache.
Ședința Consiliului National al P.R.M. a fost prezidată de către generalul (r) Marcu Tudor , fratele regretatului lider al P.R.M.
Potrivit președintelui PRM Hunedoara, la Congresul P.R.M. din 31 octombrie, județul Hunedoara va fi reprezentat de o delegație formată din 15 lideri locali ai P.R.M., delegație care va fi condusă de Emanoel Andronache. Presedintele P.R.M. Hunedoara mai arată că ”în urma dispariției de pe scena politică a PNG și PPDD, electoratul acestor partide trebuie să fie reprezentat de către P.R.M., un partid care a rămas mereu o speranță pentru oamenii simpli și pentru cei săraci.”
[slideshow_deploy id=’19658′]