Teoretic, cărbunele de Valea Jiului ar fi suficient. Practic, “supapele” Termocentralei Paroşeni sunt blocate!
Mai puţin de 3.500 de tone de cărbune pe zi scot unităţile miniere din Valea Jiului cuprinse în Complexul Energetic Hunedoara. La această cantitate se adaugă cărbunele de la minele neviabile din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.
Teoretic, raportat la consumul de cărbune zilnic al celor două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, temerile privind faptul că la iarnă populaţia Văii Jiului va tremura de frig în case nu ar trebui să existe. Şi totuşi persistă, chiar şi la nivelul adminsitraţiilor publice locale, mai ales că există nefericitul precedent. Potrivit informaţiilor oficiale, în primele 9 zile ale acestei luni, producţia de huilă realizată la nivel CEH a fost de 24.422 tone, adică o medie de (3.489 tone de cărbune pe zi. La această oră, S.E. Deva are un stoc de cărbune de 9.093 tone, în timp ce la Paroşeni, care este oprită de la finele săptămânii trecute, stocurile sunt de 10.507 tone. Oficialii CEH au mai precizat că zilnic cele două entităţi consumă aproximativ 3.550 de tone de cărbune, sau, mai precis, Mintia – 1.350 de tone/zi şi S.E. Paroşeni aproximativ 2.200 tone/zi. Sensibil mai mult decât producţia de cărbune de la cele patru mine viabile, însă huilă energetică mai este livrată şi de unităţile extractive neviabile, astfel că pur matematic ar trebui să existe suficientă huilă. În teorie lucrurile stau bine, dar partea practică este cea care contează până la urmă. Termocentrala Paroşeni a fost oprită din nou la finele săptămânii trecute şi, deşi surse din interior susţin că sistarea activităţii nu are legătură cu stocurile de cărbune, alte informaţii vorbesc tocmai despre această cauză. Şi nu ar fi prima dată. În vară tocmai lipsa huilei energetice a dus la oprirea activităţii, lucru recunoscut de conducere de la acea vreme a Complexului Energetic Hunedoara. Problema a ajuns până pe masa Primului Ministru Victor Ponta, după ce primarul de la Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a luat atitudine faţă de această problemă extrem de gravă.” Am primit o adresă de la directorul Termocentralei Paroşeni că sistează furnizarea de apă caldă la Petroşani, pentru că nu au cărbune. Nu ştiu ce se va întâmpla, însă este o situaţie nemaiîntâlnită. Din ce am înţeles eu, cam toată producţia de cărbune în acest moment se duce la Mintia şi nu înţeleg de ce. De ce trebuie să se oprească Paroşeniul pentru a funcţiona Mintia şi de ce nu pot să funcţioneze amândouă? A, vorbit cu directorul CEH şi am înţeles că dau vreo 3.000 – 4.000 de tone pe zi şi toată producţia se duce la Mintia. Nu înţeleg de ce o parte nu se duce la Paroşeni. Dar situaţia nu e gravă sau cea mai gravă acum. Cea mai gravă situaţie se va întâmpla la iarnă când, dacă stocurile rămân la fel, avem o mare problemă, e puţin cu încălzirea centralizată la Petroşani şi la celelalte unităţi adminsitrative care au au acest sistem. Am de gând să fac o adresă către ministru şi, de ce nu către Primul Ministru, pentru a nu ajunge în iarnă să nu avem stocurile asigurate pentru funcţionarea Termocentralei Paroşeni”, a declarat la acea dată Tiberiu Iacob – Ridzi. Şi tot edilul de la Petroşani este cel care spune, din nou lucrurilor pe nume şi de această dată, atrăgând atenţia populaţiei că, din informaţiile obținute de la Ministerul Energiei, situaţia este extrem de spinoasă, iar oamenii ar trebui să-şi asigure surse alternative de încălzire. “Răspunsul pe care l-am primit în aceste zile din partea domnului ministru Andrei Gerea este în măsură să ne îngrijoreze și mai tare. Domnia sa nu a făcut altceva decât să ne confirme că, în prezent, din stocul de cărbune necesar pentru ca CEH să funcționeze normal în această iarnă, estimat pentru finalul lunii septembrie la 120.000 de tone de huilă, în depozitele de la termocentralele Paroșeni și Mintia existau, la începutul lunii octombrie, doar 7,1 mii tone. Mai mult, domnul ministru ne precizează cât se poate de clar faptul că, în prezent, CEH nu poate asigura întreaga cantitate de cărbune necesară pentru perioada de iarnă 2015-2016 din producție proprie iar, la acest moment, posibililele soluții de rezolvare a acestei situații sunt doar la faza de analiză, nefiind luată nici o măsură clară în acest sens (…) Avertizăm, în același timp, cetățenii care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare să aibă în vedere asigurarea unor surse alternative de încălzire pentru această iarnă, pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute care pot apărea în asigurarea căldurii, în mod independent de societatea locală de termoficare”, a precizat de acesată dată Tiberiu Iacob – Ridzi.
Concluzia este tristă şi ori există sincope în aprovizionarea celor două termocentrale cu huilă, ori cărbunele nu este la calitatea necesară, lucru reclamat în repetate rânduri, ori există o altă problemă care blochează periodic „supapele” Termocentralei Paroşeni!
[slideshow_deploy id=’20328′]