ANI dă lovitura: 32 de parlamentari, în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare, informează stiripesurse.ro

ani

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de1.062.798 lei (aprox. 240.000 euro). Printre parlamentarii vizaţi se află şi Mădălin Voicu, Ion Mocioalcă, Mihăiţă Calimente, Liviu-Bogdan Ciucă şi alte numele cunoscute.

ANI mai aminteşte că, în perioada 2011-2015, a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă.

Lista nominală a celor 32 parlamentari în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală:

1. AMET ALEDIN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 1.143 Lei.

2. ANA GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat cumnata în funcția de șef cabinet în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 9.691 Lei.

3. BÉRES ȘTEFAN-VASILE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat sora în funcția de consilier și pe fiul său în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 37.646 Lei, iar fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.203 Lei.

4. BRÎNZĂ WILLIAM GABRIEL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.393 Lei.

5. BUDA VIOREL VASILE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 19.517 Lei.

6. BUTA SORIN GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 Lei.

7. CALIMENTE MIHĂIȚĂ – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 33.258 Lei.

8. CĂLIAN PETRU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 61.512 Lei.

9. CĂRARE VIOREL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile și un contract individual de muncă prin care și-a angajat cumnatul și soția în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Soția persoanei evaluate a beneficiat, în baza contractelor civile încheiate, de venituri salariale în cuantum total de 31.933 Lei, iar cumnatul său a beneficiat, în baza contractului individual de muncă, de venituri salariale în cuantum total de 12.768 Lei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, întrucât acesta și-a angajat soția în cadrul propriului birou parlamentar, motiv pentru care aceasta a obținut, în baza unuia dintre contractele civile încheiate, venituri salariale în cuantum de 9.508 Lei.

10. CIUCĂ LIVIU-BOGDAN – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat sora în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 40.956 Lei.

11. COCLICI RADU EUGENIU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat mama în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, mama sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 32.576 Lei.

12. CROITORU CĂTĂLIN – Fost deputat si actual senator – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL

În perioada exercitării mandatului de deputat, a încheiat două contracte civile prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier juridic și nora în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003-

În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 55.038 Lei, iar nora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 37.399 Lei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a angajării de către CROITORU CĂTĂLIN a rudelor sale în cadrul propriului birou parlamentar.

13. FENECHIU RELU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 4.051 Lei.

14. FIRCZAK GHEORGHE – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat un contract individual de muncă prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului individual de muncă încheiat, fiul acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 62.580 Lei.

15. GABOR GHEORGHE – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiul și soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului individual de muncă încheiat, fiul acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 19.265 Lei, iar soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 21.911 Lei.

16. GIURGIU MIRCIA – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de șofer în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 13.975 Lei.

17. HORJ PAVEL – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.515 Lei.

18. IANCU IULIAN Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de subinginer în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.460 Lei.

19. IGNAT MIRON – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat un contract civil prin care și-a angajat cumnata în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, cumnata sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.899 Lei.

20. IONESCU GEORGE – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.991 Lei.

21. KELEMEN ATILLA BELA LASZLO – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 27.248 Lei.

22. LEȘE DORU BRAȘOAN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 92.443 Lei.

23. MOCIOALCĂ ION – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 892 Lei.

24. NOSA IULIU – Deputat CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil și un contract individual de muncă prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractelor încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.971 Lei, la care se adaugă indemnizația pentru creșterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând cu data de 20 martie 2012.

25. NISTOR LAURENȚIU – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiica și ginerele în funcția de expert în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 Lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 Lei.

26. OAJDEA VASILE DANIEL – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 32.970 Lei.

27. OLAR CORNELIU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 Lei.

28. RĂȚOI NECULAI – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat nepotul în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, nepotul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.336 Lei.

29. STAN ION – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 6.594 Lei.

30. VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN – Deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat nora în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, nora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 3.302 Lei.

31. ZAMFIRESCU SORIN ȘTEFAN – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, trei contracte civile prin care și-a angajat fiul în funcțiile de șofer, referent și, respectiv, consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractelor civile încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 28.893 Lei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a încheierii de către ZAMFIRESCU SORIN ȘTEFAN a contractului civil prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier.

32. ZĂTREANU DAN RADU – Fost deputat – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL

În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 3.249 Lei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, ca urmare a angajării de către ZĂTREANU DAN RADU în cadrul propriului birou parlamentar a fiicei sale.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. RADU EUGENIU COCLICI, RĂȚOI NECULAI, BRÎNZĂ WILLIAM GABRIEL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare.

Precizăm faptul că, în cazul a 28 de membri ai Parlamentului, a intervenit termenul de prescripție de 5 ani pentru conflictul de interese de natură penală, așa cum este prevăzut la art. 301 din Codul Penal.

[slideshow_deploy id=’20328′]