Ecotichetul, destinat persoanelor fizice, celor juridice, PFA-urilor si intreprinderilor
Programul de promovare a vehiculelor electrice se desfasoara anual, la nivel national, iar in acesta se vor putea inscrie atat persoanele fizice si cele juridice, cat si operatorii economici fara personalitate juridica (persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale/familiale), prevede ordinul de ministru.
Autovehicule pur electrice sunt considerate cele care au motor electric si sunt alimentate de la o sursa electrica. Iar autovehicule noi electrice hibride sunt considerate cele care au motor electric, sursa de alimentare externa, genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 50g/km si n-au mai fost inmatriculate niciodata.
Fiecare solicitant care va indeplini conditiile legale va putea sa beneficieze de un singur ecotichet la cumpararea unei masini electrice. Totodata, cei care vor achizitiona mai multe autoturisme electrice vor putea sa beneficieze de un ecotichet pentru fiecare dintre ele.
Important! Persoanele inscrise in Programul Rabla vor putea cumula ecotichetul cu prima de casare – in cuantum de 6.500 de lei –, la cumpararea unei masini electrice.
Ce conditii vor trebui sa indeplineasca solicitantii
Pentru a putea sa beneficieze de ecotichet prin Programul de promovare a vehiculelor electrice, persoanele fizice vor trebui sa indeplineasca, in mod cumulativ, anumite conditii.
Mai exact, acestea vor trebui sa aiba domiciliul sau resedinta in Romania si sa nu aiba obligatii de plata la bugetul local (taxe, impozite, contributii). In acelasi timp, solicitantii vor trebui sa depuna dosarul de acceptare in nume propriu, fara sa se interpuna in beneficiul alte persoane.
In fine, persoanele fizice vor trebui sa intentioneze sa dobandeasca cel putin o masina electrica in cadrul programului guvernamental.
Referitor la persoanele juridice si operatorii economici fara personalitate juridica, acestia vor trebui sa aiba sediul profesional in Romania si sa:
- obtina aprobarea dosarului de acceptare in program;
- cumpere autovehiculul pur electric sau autovehiculul nou electric hibrid.
Important! Persoanele juridice si operatorii economici fara personalitate juridica au criterii de eligibilitate stabilite in functie de fiecare entitate in parte. Mai exact, este vorba, printre altele, de unitatile administrativ-teritoriale, unitatile de invatamant, insitutiile publice, organizatiile neguvernamentale, unitatile cultelor religioase, societatile profesionale cu raspundere limitata si unitatile medico-sanitare.
Sesiunile de inscriere in program vor fi stabilite de AFM
Persoanele care vor sa obtina ecotichetul prin program trebuie sa astepte organizarea sesiunilor de inscriere. Conform actului normativ recent publicat de MMAP, AFM va organiza in fiecare an cel putin o astfel de sesiune.
„Perioada de organizare a sesiunii de inscriere in vederea validarii si acceptarii, dupa caz, precum si sumele destinate finantarii in cadrul programului, pe categorii de solicitanti eligibili, se aproba prin dispozitie a presedintelui Autoritatii (AFM – n.r.)”, scrie in documentul mentionat.
Dispozitia de organizare a fiecarei sesiuni de inscriere va fi publicata online, pe site-ul AFM, cu cel mult cinci zile inainte de data prevazuta pentru deschidere.
Nota: Persoanele interesate sa cumuleze ecotichetul cu prima de casare din Programul Rabla trebuie sa stie ca actuala sesiune de inscriere a acestuia se va incheia in data de 30 octombrie. Pana la inceputul acestei luni, peste 19.500 de tichete – dintr-un total de 25.000 – fusesera rezervate de persoanele fizice si juridice in sistemul informatic al AFM.
[slideshow_deploy id=’19661′]