Suspecţi de înşelăciune prin metoda “Accidentul”, luaţi pe sus pe poliţişti

Poliţişti din judeţul Hunedoara, locul unde zeci de persoane au fost înşelate prin metoda “Accidentul” au participa la o acţiune a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

perchezitii

Potrivit Poliţiei Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au efectuat 13 percheziții, pe raza municipiului București, a județelor Ilfov și Vâlcea, precum și într-un penitenciar, la persoane bănuite de înșelăciune prin metoda accidentul, prejudiciul cauzat fiind de peste 40.000 de lei. La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Mehedinți și Dolj.

“17 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 51 de ani, sunt bănuite că în perioada august 2015-octombrie 2015 ar fi indus în eroare, 7 persoane vătămate, din județele Bistrița-Năsăud, Dolj și Mehedinți, prezentându-se ca fiind polițiști, avocați sau medici, solicitând sume de bani, pentru soluționarea unor cazuri în care ar fi fost implicate rude ale acestora. De asemenea, șase persoane încarcerate în penitenciar vor fi transferate în Centrul de Arest și Reținere Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române.

În aceeași cauză, la data de 13 octombrie, au fost transferate din penitenciar încă două persoane din Centrul de Arest și Reținere Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor. Acțiuneaa beneficiat şi de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

 

[slideshow_deploy id=’22083′]