Aninoasa/Navetă pe banii părinţilor
Deşi Primăria Aninoasa a primit un microbuz şcolar, elevii fac încă naveta pe banii părinţilor. Microbuzul nu are nici şofer, iar edilii nu au reuşit să găsească nici o soluţie viabilă pentru a-i aduce a şcoală pe toţi copiii.
Părinţii elevilor din Aninoasa scot zilnic din buzunar cel puţin 2 lei pentru a-şi duce copiii la şcoală. Primăria Oraşului Aninoasa a primit un microbuz şcolar, şi asta încă de prin luna mai, dar acesta nu este folosit, deşi edilii recunosc că solicitări sunt destule în acest sens. De vină este lipsa unui şofer cu atestat care să poată conduce microbuzul şcolar, care la rândul său are nevoie de atestate. De asemenea, ar mai fi nevoie şi de stabilirea unui plan bine organizat pentru efectuarea curselor pentru elevi. Viceprimarul Adrian Albescu a precizat că în Aninoasa sunt sute de elevi care trebuie să ajungă la şcoală, iar microbuzul dispune de fix 30 de locuri şi este unul singur. Practic, elevii care vin de la Dănuţoni sau din zona Cartierului Vulculeşti urmează cursurile la şcoala generală din Iscroni. Copiii care locuiesc dincolo de podul de peste Jiu şi până „sus pe Vale” merg la şcoala generală din apropierea Primăriei Aninoasa. Toţi ar avea nevoie de ajutor pentru transport. „În Aninoasa, elevi sunt câteva sute, iar microbuzul are 28+2 locuri. Asta presupune o organizare a curselor, dar încă nu am găsit o soluţie în acest sens. Ar trebui făcute mai multe curse, dar ce facem cu elevii care ajung primii la şcoală, la 7 şi un sfert să zicem, şi care trebuie să aştepte în curtea şcolii?! Să nu mai punem în calcul ce se întâmplă la întoarcere, pentru că sunt ore diferite de finalizare a programului şcolar”, a explicat viceprimarul Adrian Albescu. De asemenea, acesta spune că şi găsirea unui şofer care să aibă atestatul necesar şi să fie dispus să lucreze pe microbuzul şcolar este o problemă, pentru că în cadrul administraţiei publice salariile nu sunt foarte mari.
[slideshow_deploy id=’13835′]