Mâine se decide viitorul SNÎMVJ

Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara analizează mâine cererile de insolvenţă îndreptate împotriva Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Trei cereri de insolvenţă sunt înregistrate pe rolul instanţei hunedorene împotriva societăţii de închideri. Mai mult decât atât statul român a început şi executarea silită a societăţii. Potrivit informaţiilor de la ANAF, SNÎMVJ figurează cu restanţe la bugetul de stat în valoare totală de 351.308 lei, din care alte impozite și taxe inclusiv dobânzile şi penalităţile de orice fel sunt în sumă de 45.729 de lei, iar TVA-ul de 305.579. Conform observaţiilor ANAF “s-a inceput procedura de executare silita” împotriva Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.

snimvj-1024x461

Dacă la finele anului trecut, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului a înregistrat profit, acum se află la un pas de a intra în insolvenţă. Conform raportului auditorului, la data de 31 decembrie 2014, SNÎMVJ a înregistrat un profit de 401.107 lei, iar cifra de afaceri de 82.972.712 lei. Compania are un capital social subscris de 228,495,330 RON. Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza Complexului Energetic Hunedoara care nu şi-a plătit cărbunele. Din acest motiv societatea care închide minele din Valea Jiului este la un pas de insolvenţă asta după trei firme cu care are legături comerciale au solicitat acest lucru. Insolvenţa Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului se va judeca abia în data de 21 octombrie.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]