Producţie mai mare, dar cu tarife diminuate!

Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, care cuprinde minele neviabile Petrila, Paroşeni şi Uricani, a reuşit să crească producţia de huilă. Câştigurile, însă, nu neapărat vor creşte şi asta pentru că, în acelaşi timp, CEH a scăzut preţul de achiziţie.

Directorul-Societatii-Inchideri-Mine-Valea-Jiului-a-demisionat

Aurel Anghel, directorul general al SNIMVJ, a declarat că s-a reuşit creşterea producţiei, după ce în vară s-au făcut lucrările de pregătire necesare. „La Paroşeni am pornit complexul mecanizat, cu care dăm aproape 1.000 de tone zilnic. Ne-am făcut pregătiri în această vară, tocmai ca să nu fie probleme în anotimpul rece. Suntem exact la nivelul pe care l-am planificat”, a declarat Aurel Anghel. Închiderea Minei Petrila, preconizată pentru sfârşitul acestei luni, nu va însemna şi o producţie diminuată, asta pentru că la Uricani va fi pus în funcțiune un nou abataj. De luna viitoare, unităţile miniere cuprinse în SNIMVJ vor creşte producţia de la 1.400 la 1.500 de tone de cărbune. Iar dacă beneficiarul huilei, Complexul Energetic Hunedoara ar fi dispus să plătească suplimentar, ortacii de la Minele Paroşeni şi Uricani sunt dispuşi să vină la şut sâmbătă de sâmbătă, ceea ce ar însemna, din nou, cantităţi suplimentare de cărbune energetic. Oficialii CEH au, însă, arici la buzunare,  şi la această oră nu se pune problema unor plăţi suplimentare. Ba mai mult, după ce au studiat cu atenţie tendinţele europene şi mondiale, au scăzut şi preţul plătit celor de la SNIMVJ. Astfel, de la 50 de lei/ Gcal cât s-a plătit până acum,  tariful achitat s-a diminuat la 47 de lei. De precizat că anul  trecut media a fost de 53 de lei pe Gcal pentru huila livrată de minele neviabile.

[slideshow_deploy id=’19658′]



(Următoarea știre) »