Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu, puşi sub acuzare în Dosarul „Mineriada”!

Virgil Măgureanu, fostul director al Serviciului Român de Informații,a  fost pus sub acuzare în dosarul privind Mineriada din  iunie 1990.  La fel s-a întâmplat şi în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu.

pizap.com14454218174111

Procurorii de la Parchetul General, care investighează dosarul, i-au comunicat, miercuri, lui Virgil Măgureanu că are calitatea de suspect în dosarul „Mineriada”, pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității. La ieşirea de la Parchet, fostul şef al SRI a precizat că poate să contribuie la reconstituirea adeăvărului despre evenimentele sângeroase din 13 – 15 iunie 1990. De asemenea, la Parchetul General a fost chemat și fostul președinte Ion Iliescu, pus și el sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității.

„Prin ordonanța nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară. (…) În perioada următoare vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

În data de 9 martie s-a luat decizia redeschiderii urmăririi penale în acest caz, ca urmare a unei hotărâri venite din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Mihai Chiţac sau Victor Athanasie Stănculescu sunt doar câteva dintre persoanele care au legăură cu evenimentele sângeroase din 13 – 15 iunie 1990. Atunci, la chemarea fostului Preşedinte al României, după cum s-a spus de nenumărate ori, minerii din Valea Jiului au venit la Bucureşti să facă „ordine” în Piaţa Universităţii, acolo unde protestau de zile întregi opozanţi ai regimului Iliescu. Ciocnirile au fost deosebit de violente şi s-au soldat cu peste o sută de morti şi o mie de răniţi.Ancheta derulată mai bine de 25 de ani de procurorii Parchetului General nu a  fost practic finalizată niciodată şi nimeni nu a răspuns pentru acele fapte în ciuda dovezilor existente. Mai mult, în 2009, Ion Iliescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, foştii miniştri ai Apararii şi Internelor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac , la fel ca şi generalul de armată Corneliu Diamandescu au fost scoşi de sub urmărire penală: Acum, însă, dosarul va fi reanchetat, după ce şi instanţa şi-a dat acordul în acest sens.

[slideshow_deploy id=’20328′]