Poruncile paradoxale- poezie de Kent M. Keith
Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.
Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.
Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.
Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.
Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.
Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
[slideshow_deploy id=’19869′]