Acum se decide viitorul CEH. Va fi divizare sau lichidare?
Divizare sau lichidare? Aceasta este întrebarea care se află pe buzele angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara în această perioadă. Directorul general al societăţii, Emil Floruţ, se află astăzi la Bruxelles unde se întâlneşte cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a le prezenta planul de restructurare. În cazul în care oficialii CE nu avizează favorabil planul, societatea trebuie să îşi întocmească formele pentru a intra în lichidare voluntară.
“Dacă nu ne avizează favorabil rambursăm suma şi mergem mai departe. Avem lichidităţi şi lucrăm la asigurarea lor”, a declarat Emil Floruţ, directorul general al CEH.
Planul de restructurare întocmit de ISPE nu este pe placul sindicaliştilor.
“Planul vorbeşte de o divizare în trei părţi, termocentrala Paroşeni, Mintia şi minele care în cel puţin 10 ani trebuie să intre pe un program de închidere. Noi nu suntem de acord cu acest lucru. Planul prevede că termocentralele trebuie să funcţioneze cu cărbune subvenţionat până în anul 2024. O solicitare de prelungire a termenului de închidere a minelor pe o perioadă de 10 ani nu se încadrează în niciunul din regulamentele Uniunii Europene, nu are nici suport legislativ şi nici economic”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
În luna mai a acestui an Guvernul a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de 40 de milioane de lei, pe care CEH i-a primit pentru a rambursa un ajutor de stat ilegal de care ar fi beneficiat termocentralele în perioada 2009-2011. În consecinţă, în data de 20 aprilie 2015, Comisia Europeană a dispus recuperarea ajutorului de stat de către statul român, considerând că acest ajutor de stat a fost acordat illegal, iar banii au fost puşi tot în cârca celor de la CEH, care deja abia îşi mai trăgea sufletul. Practic, Complexul Energetic Hunedoara a fost declarat succesor în drepturi şi obligaţii al societăţii Electrocentrale Deva şi al societăţii P.E.E.T. Termoelectrica S.A. şi pusă la plată.
[slideshow_deploy id=’22083′]