Greva foamei pe scările CEH!

 

Liderul minerilor de la Lonea, Vasile Păduraru,a intrat, marţi dimineaţă, în greva foamei. Acesta este nemulţumit de situaţia în care se găseşte Complexul Energetic Hunedora, dar şi de atitudinea celor care conduc destinele companiei energetice faţă de problemele acesteia.

paduraru

Protestul are loc pe scările Complexului Energetic Hunedoara, iar Vasile Păduraru cere prezenţa de urgenţă în Valea Jiului a Primului Ministru, Victor Ponta. Potrivit listei de revendicări, liderul minerilor de la Lonea reclamă “lipsa de decizie continua a Ministerului Energiei în ceea ce priveşte CEH, atitudinea ostilă, imatură a Guvernului României în negocierile purtate la Bruxelles pentru viitorul Complexului Energetic Hunedoara, înjosirea minerilor şi energeticienilor din judeţul Hunedoara de către o clasă politică iresponsabilă şi care urmăreşte doar interesul de grup, respectv voturile noastre, perciclitarea locurilor de muncă ce nu mai pot fi recuperate şi aruncarea oamenilor în ghearele morţii”. Vasile Păduraru îi cere Primului Ministru Victor Ponta să vină în Valea Jiului, pentrua  afla adevărul de la mineri.

De precizat că numărul protestatarilor s-ar putea mări. Miercuri, după discuţiile pe care le vor avea cu directorul general al CEH, Emil Floruţ, liderii Sindicatului Muntele ar putea intra în bloc în greva foamei.

Sursa Foto: Facebook Ilie Pintea

[slideshow_deploy id=’20328′]