UNPR face scut în jurul vicepremierului Gabriel Oprea

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi: “Supliciului mediatic la care este supus, de câteva zile, vicepremierul Gabriel Oprea îi subscriu, parșiv, mulți oameni politici”

Liderii UNPR sar în apărarea liderului naţional, Gabriel Oprea, suspectat că a abuzat de funcţia sa pentru a merge peste tot însoţit coloană oficială. Sunt voci care vorbesc despre o “temă de casă” trimisă în teritoriu, iar oficialii UNPR nu fac altceva decât să se supună directivelor. În acelaşi timp, vicepremierul este pus la zid de mii de oameni, care cer demisia lui de urgenţă, asta după ce un tânăr poliţist care însoțea maşina generalului şi-a pierdut viaţa după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă din asfalt.

gabriel-oprea

Procurorii au deschis un dosar de cercetare penală “in rem” pentru ucidere din culpă şi vor să afle tot ce s-a întâmplat înainte de decesul poliţistului Bogda Cosmin Gigină, care şi-a pierdut viaţa în timp ce-i deschidea, pe motocicletă, calea lui Gabriel Oprea. Dincolo de posibilele nereguli de semnalizare a gropii, mii de oameni arată cu degetul spre posibilul abuz comis de generalul Oprea, care ar fi abuzat de funcţia sa pentru a  fi însoţit, în mai toate deplasările, de coloană oficială, constituită la limita legii. Subordonaţii lui pe linie politică au sărit imediat să facă scut în jurul lui şi să încerce să-i spele imaginea vicepremierului. Situaţia este similară la nivel naţional, iar judeţul Hunedoara nu face notă discordantă. Primul care a postat în apărarea liderului UNPR a fost senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara, care a comentat pe Facebook împotriva celor care cer demisia lui Gabriel Oprea: “Întrebare către toti revoltaţii: aţi fost la priveghiul tânărului? Daca da, vă cred ca suferiţi! Celor ce nu aţi fost dar nu mai aveţi somn, vă transmit ca sunteţi agenţi electorali !!! Nu că ar fi rău…doar să fiţi platiţi bine!PS: Dl General Oprea, a fost…”.

După Vochiţoiu a venit rândul liderului UNPR Petroşani, Tiberiu Iacob –Ridzi să îşi facă … “temele de partid”. Tot pe Facebook, acesta îi critică pe “politicienii care vor să-și distrugă adversarii și să culeagă voturi din orice tragedie”.

“În mod evident, moartea unui om într-o gaură lăsată de izbeliște pe o șosea din centrul Bucureștiului este mai mult decât regretabilă. Ea spune multe despre felul în care sunt realizate multe din lucrările, necesare de altfel, de pe domeniul public.
De aici însă și până la isteria mediatică generată de acest incident în care victimă a fost, de data aceasta, un tânăr polițist care însoțea o coloană oficială, întâmplător chiar a ministrului de Interne, nu face altceva decât să arate cât de multă ură există încă în societatea românească. Și mai grav este că supliciului mediatic la care este supus, de câteva zile, vicepremierul Gabriel Oprea îi subscriu, parșiv, și mulți dintre oamenii politici care, nereușind să-i impute chestiuni de ordin politic sau moral liderului UNPR (pentru că acestea nu există), folosesc acest nefericit incident ca pe un instrument pentru denigrarea lui Gabriel Oprea și distrugerea capitalului de încredere pe care UNPR l-a câștigat în ochii românilor.  Pentru orice om onest însă este cât se poate de clar că acest nefericit accident nu poate fi pus pe seama vicepremierului Gabriel Oprea. Așa cum nici poziția acestuia, exprimată astăzi cât se poate de clar, pe marginea subiectului, nu poate fi răstălmăcită. Mă întreb ce reacții ar fi avut politicienii români, analiștii și mulți alții dacă, spre exemplu, în coloana oficială nu s-ar fi aflat vicepremierul Oprea ci, altcineva?”, scrie Tiberiu Iacob – Ridzi.

De precizat că demisia lui Gabriel Oprea a fost cerută şi de Preşedintele Klaus Iohannis. Nu pentru posibile încălcări ale legislaţiei, ci pentru proasta gestionare a situaţiei.

Vicepremierul Gabriel Oprea a vorbit pentru prima dată despre gravul incident la 6 zile de la tragedie. A făcut o declaraţie de presă, dar nu a lămurit toate necunoscutele accidentului rutier.

[slideshow_deploy id=’19661′]