La Ponta poate renunţa, dar la Gerea nu!

Discursul directorului Floruţ nu l-a convins pe Păduraru să renunţe la greva foamei!

Slăbit, cu sănătatea şubrezită, dar hotărât să nu renunţe. Aşa era, miercuri dimineaţa, liderul de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, cel care marţi a declanşat greva foamei pentru a  atrage atenţia asupra problemelor grave ale Complexului Energetic Hunedoara.

imageResize

La 4 dimineaţa, spune Vasile Păduraru, în sala unde s-a adăpostit peste noapte de frigul de afară, s-a trezit chiar cu directorul general al CEH, Emil Floruţ, care a încercat să-l determine să renunţe la greva foamei, formă de protest extrem declanşată încă de marţi dimineaţa. Păduraru spune că vrea fapte, nu vorbe, oricât de frumos ar fi „împachetate” acestea, aşa că a continuat acţiunea de protest, deşi marţi seara a avut nevoie de ajutor medical de specialitate. „A fost o noapte grea, de unul singur… M-am trezit peste noapte, pe la ora 4.00, cu domnul director general, în sala în care eram, şi a încercat ceva discuţii. Urmează să ne întâlnim, să discutăm, dar nu ştiu ce poate să rezolve domnul general la faţa locului, aici. Nu o să cedez până nu o să primesc un protocol concret, pe etape, pe fiecare mină în parte, pe tot CEH. Dacă discuţiile merg pe un făgaş bun, să zicem că aş renunţa să îl mai invităm pe domnul Premier aici, având în vedere că o să se scuze că are agenda încărcată, dar cu siguranţă domnul ministru Gerea va trebui să vină aici, în Valea Jiului. Dacă mai are curajul să ne mai dea un protocol cum a fost cel din mai, mincinos, va răspunde după aceea iar”, a declarat Vasile Păduraru, liderul minerilor de la Lonea, înainte de a intra la discuţii cu oficialii CEH.

De precizat că Valea Jiului fierbe la propriu, iar minerii de la Lonea aşteaptă doar un semn din partea liderului lor pentru a protesta alături de acesta, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată.

 

 

[slideshow_deploy id=’17330′]