Alegeri la Departamentul EM Vulcan al Sindicatului Muntele
La Mina Vulcan sunt programate, pentru data de 5 noiembrie, alegeri pentru desemnarea noului lider de sindicat, după ce actualul președinte al Departamentului EM Vulcan al Sindicatului Muntele, Ion Ciubotaru și-a anunțat retragerea din funcție.
În cursa pentru desemnarea viitorului lider sindical de la mina Vulcan s-au înscris 5 salariați ai EM Vulcan, membrii ai acestei organizații sindicale, respectiv Victoria Martin, Octavian Gheorghiu, Daniel Calimandruc, Mihai Dafinoiu și Levente Biro.
Cu mai puțin de o săptămână până la data la care cei peste 700 de ortaci de la mina Vulcan vor fi chemați la urne pentru a-și alege liderul care va conduce sindicatul reprezentativ al minei, chiar dacă opțiunile oamenilor sunt încă incerte, se pare că acestea oscilează între șeful sectorului Aeraj, ing. Octavian Gheorghiu și maistrul Daniel Calimandruc.
Oamenii vor trebui până joi, 5 noiembrie, să se hotărască dacă vor vota pentru promovarea în funcția de lider de sindicat a unui tânărului inginer Octavian Gheorghiu, în vârstă de 39 de ani (cel mai tânăr dintre cei înscriși în cursă și singurul care poate duce, în mod absolut legal, până la capăt un mandat de 4 ani fără a atinge vâsta de pensionare) sau dacă îl vor promova în funcție pe actualul vicepreședinte al organizației sindicale, protejându-l în acest fel de obligativitatea ieșirii la pensie la vârsta legală de 45 de ani.
[slideshow_deploy id=’19869′]