NEWS ALERT! S-a aruncat în gol de la înălţime

 

moarta

O femeie şi-a pus capăt vieţii în această dimineaţă şi s-a aruncat de pe bloc, în zona turnurilor de lângă Atlasib. La faţa locului sunt acum pompierii şi poliţia , care încearcă să stabilească ce anume s-a întâmplat. O localnică din zonă este cea care a găsit-o întinsă fără suflare la pământ şi a sunat imediat la 112.

„Am plecat să îmi cumpăr cafea şi am văzut-o întinsă la pământ. M-am întors urgent acasă şi am sunat la 112 şi imediat au venit pompierii, Salvarea şi Poliţia”, a declarat Mariana P., femeia care a găsit victima prăbuşită lângă bloc.

Potrivit primelor informaţii, femeia avea în jur de 70 de ani şi locuia la etajul 7 al blocului respectiv, de unde s-a şi aruncat. De ea avea grijă o familie din Băniţa, spun sursele noastre, dar aceştia nu stăteau în permanenţă cu bătrâna care avea probleme de sănătate.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost ridicat şi transportat la Morga Spitalului de Urgenţă din Petroşani, unde va fi efectuată necropsia. Pe de altă parte, vecinii femeii spun că este posibil să fi fost doar un tragic accident, iar victima să fi căzut accidental de la înălţime.

 

 

[slideshow_deploy id=’17636′]