Ce măsuri trebuie să ia CEH pentru a creşte lichidităţile?
Ministerul Energiei a indetificat o serie de măsuri pe care ar trebui să le ia conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru creşterea veniturilor. Totodată, Andrei Gerea, ministrul Energiei, este pesimist în ceea ce priveşte creşterea lichidităţilor.
“Complexul Energetic Hunedoara trebuie să implementeze un amplu program de restructurare şi reorganizare, care presupune trecerea în conservare a unor mijloace fixe care nu mai sunt folosite în procesul de producţie, reducerea creanţelor prin ridicarea gradului de colectare a creanţelor restante prin încasarea acestora direct de către Sucursala Electrocentrale Paroşeni, valorificarea deşeurilor provenite din casări şi dezmembrări echipamente de la sucursale energetice şi miniere, renegocierea clauzelor contractului colectiv de muncă”, se arată în documentele Ministerului
Energiei.CEH se confruntă cu grave probleme financiare. Datoriile societăţii ajung la aproape un miliard de lei, iar creditorii cer rând pe rând insolvenţa.
[slideshow_deploy id=’22083′]
Știri asemănătoare

Două zile de sport și distracție dedicate copiilor din orașul Uricani
La Uricani, Ziua Internațională a Copiilor va fi marcată printr-o serie de concursuri sportive șiCItește mai departe

„Trofeul Micului Cititor”, la final de mai în organizarea Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”
În fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara –CItește mai departe

Primăria Petrila și Asociația San Montan promit o zi a copiilor cu totul și cu totul specială
Autoritățile locale de la Petrila promit și pentru anul acesta o zi de distracție cuCItește mai departe

Ziua Copiilor la Zoolandia oferă o zi magică pentru cei mici!
Mini-parcul zoologic „Zoolandia” de la Chimindia (jud. Hunedoara), se transformă duminică, 1 Iunie 2025, într-unCItește mai departe

După 15 ani de peripluri muzicale prin România „Pianul Călător” va fi sărbătorit la Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează miercuri, 11 iunie 2025, la oraCItește mai departe

Profesorul universitar Roland Moraru de la Universitatea din Petroșani laureat al unui Premiu al Academiei Oamenilor de Știință din România
Prof. univ. dr. ing. Roland Iosif Moraru, cadru didactic al Facultății de Mine și directorCItește mai departe

Călătorie în lumea de basm a copilăriei, de 1 Iunie, la Lupeni
Cu convingerea deplină că atunci când vine vorba despre copii, atitudinea întregii comunități trebuie săCItește mai departe

Parcul Național Retezat sărbătorit la 90 de ani de la înființare
Primul parc național înființat în România, Parcul Național Retezat a împlinit 90 de ani deCItește mai departe

Polițiștii au încheiat „Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere” și dau startul „Săptămânii Prevenirii Criminalității” 2025, în județul Hunedoara
Polițiștii hunedoreni au marcat, zilele trecute, încheierea oficială a primei ediții a „Săptămânii Naționale aCItește mai departe

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și reputatul istoric Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române au fost distinși cu titlul de „Cetățean de onoare al județului Hunedoara”
Ocazia de a-l avea ca invitat într-o conferință istorică de talie internațională într-o localitateCItește mai departe

Peste 400 de persoane selectate pentru angajare la Bursa generală a locurilor de muncă în județul Hunedoara
Peste 1500 de persoane în căutarea unui loc de muncă au participat la evenimentele organizateCItește mai departe

Expoziție-eveniment „Răscoala lui Horea în percepția vizuală a Europei” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
În avanpremiera conferinței internaționale „Între local și european – 240 de ani de la martirajulCItește mai departe

Crâmpeie ale Ținutului Momârlanilor ilustrate în expoziția „Atemporal” a pictoriței Mihaela Danciu
Pe simezele improvizate la Universitatea din Petroșani, odată cu vernisajul expoziției de fotografie „Ținutul MomârlanilorCItește mai departe

Lansări de carte, recitaluri de poezie și spectacol artistic la ediția a II-a a Festivalului „Ioan Dan Bălan” de la Petrila
Cu satisfacția unei depline reușita la prima ediție, din anul 2024, la Petrila urmează săCItește mai departe

Universitatea din Petroșani modernizează Atelierul-școală cu fonduri europene
Atelierul Școală al Universității din Petroșani urmează să fie reabilitat din fonduri europene. Conducerea instituțieiCItește mai departe

Proiectul AJOFM „Tineret pentru Viitor” construiește o rețea de suport pentru tinerii hunedoreni în perspectiva integrării pe piața muncii
La Hunedoara a fost lansat oficial marți, 20 mai 2025, proiectul „Tineret pentru viitor”, o inițiativăCItește mai departe

Expoziția și albumul foto „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri”, prilej de mândrie pentru comunitatea din Valea Jiului
După ce s-a bucurat de o primă lansare de maxim împact la București, expoziția deCItește mai departe

Fenomenala expoziție „Muzeul Bibliei” a colecționarului dr. Ionel Tuțac la Petroșani
Dictonul regal „Nihil sine Deo” trebuie să-l fi inspirat și călăuzit în viață și peCItește mai departe

La Petrila se deschide primul Punct Gastronomic Local
Parte esențială a turismului modern, bucătăria tradițională, devine un reper important pentru cei care viziteazăCItește mai departe

Zi de sărbătoare la înnoirea bisericii „Schimbarea la Față” a parohiei Petrila-Cimpa
A fost zi de mare sărbătoare sâmbătă, 17 mai 2025, la Cimpa (Petrila) acolo undeCItește mai departe