Continuă lupta în instanţă pentru Râul Alb

Tribunalul Hunedoara a pronunţat o nouă amânare în procesul în care Coaliţia Natura 2000 cere anularea actului administrativ care a dat undă verde construcţiilor hidrotehnice de pe Râul Alb din Retezat.

dsc_0080

Magistraţii au fost nevoiţi să pronunţe un nou termen de judecată pentru comuicarea, către reclamantă,a  înscrisurilor depuse la dosar, termenul fiind stabilit pentru data de 25 noiembrie. De precizat că reprezentanţii Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România au câştigat în instanţă o primă bătălie cu Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului Hunedoara, care a avizat lucrările de pe Râul Alb. În luna iulie, instanţa Tribunalului Hunedoara a admis cererea de suspendare formulată de Federaţia Coaliţia Natura 2000 România şi a dispus suspendarea executării deciziei etapei de încadrare nr.1327/26.08.2013 revizuită la data de 11.09.2014, emisă de pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.  Proiectul de construire și exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, județul Hunedoara este unul dintre cele mai controversate şi constă în construirea, exploatarea şi racordarea la sistemul energetic naţional a microhidrocentralei de pe râul Alb, benefciiar fiind SC Abi Automotion SRL Deva. Autorizaţia de construire a fost emisă de Consiliul Judeţean Hunedoara în decembrie 2013, iar termenul de execuţie este de 36 de luni. Proiectul a fost demarat în 15 iulie 2014 şi urmează să fie finalizat în 15 iulie 2017.

De asemenea, spun informaţiile oficiale, în zonă există un al doilea proiect în lucru, care presupune construirea de locuinţe de serviciu şi birouri, beneficiarul fiind SC Abi Ecoacvacultura SRL, tot din Deva, care a primit autorizaţie de construire de la Primăria comunei Sălaşu de Sus, în septembrie 2014. Termenul de execuţie este de 36 de luni, iar lucrările au început în septembrie 2014. La finalul proiectului, în zonă ar trebui să fie construite trei microhidrocentrale, o pescărie, o zonă de procesare peşte, un imobil cu locuinţe şi birouri.

Lupta pentru natură

Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara a fost acţionată în judecată de Federația Coaliția Natura 2000, pentru că a dat undă verde unui proiect privat hidroenergetic într-o arie naturală protejată din Munții Retezat. WWF- România și Federația Coaliția Natura 2000 România avertizează că Râul Alb, situat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi în situl Natura 2000 Strei-Haţeg, este pe punctul de a fi distrus prin proiectul “Construire  şi Exploatare de Microhidrocentrale pe Râul Alb” al S.C. ABI AUTOMOTION S.R.L.. Activiştii de mediu vorbesc despre un “cumul de avize flagrant ilegale, incluzând scoaterea ilegală de teren din circuitul silvic”. Federația Coaliția ONG Natura 2000 a solicitat în instanță anularea proiectului. Deasemenea, ONG-ul a trimis Ministerului Mediului o Petiție, cu peste 90.000 de semnături, prin care solicită stoparea lucrărilor., dar în ciuda acestor demersuri investitorul a demarat lucrările, după cum atrag atenţia activiştii de mediu. “Proiectul presupune construirea unui drum de la zero și această lucrare implică afectarea gravă a albiei minore şi chiar dinamitări de versant. Avem de a face cu un abuz, prin activitățile de defrișare pentru scoaterea definitivă/temporară a terenului din fond forestier, care au început de câteva zile prin marcarea copacilor care urmează să fie tăiați și prin activitatile de îndiguire, desfasurate pentru un interes privat, fără a avea justificare legală în sensul dat de O.G. 57/2007 Art. 27 alin. (1) ”Scoaterea definitiva sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, (…) se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor şi prevenirea catastrofelor naturale sau pentru obiectivele destinate cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.”  Administraţia Bazinală Mureş a emis două avize de gospodărire a apelor (12/06.02.2013 şi 63/17.04.2013), fără să ţină cont de avizul de mediu (nr. 10938/10.12.2012) la „Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-2020, actualizată pentru perioada 2011-2020”, care interzice amplasarea microhidrocentralelor în siturile de interes comunitar care au fost propuse pentru protejare speciilor de peşti, vidră şi rac, precum este situl Strei-Haţeg”, declară reprezentanţii Federaţiei Coaliţia Natura 2000. Aceştia mai spun că, în cazul de faţă, se încalcă Directiva Cadru privind Apa, pentru că, în urma deteriorărilor hidromorfologice grave, starea ecologică a Râului Alb se poate estima că va scădea sub o stare ecologică bună. Potrivit surselor citate, în urma devierii râului prin aducţiune, lunca inundabilă de pe tronsonul din aval va înceta să existe. Dispariţia unei suprafeţe considerabile de zonă. ”Proiectul nu a respectat prevederile legale privind consultarea publicului. În anul 2013, când s-a emis avizul Natura 2000, nu au fost postate pe site-ul A.P.M. Hunedoara nici anunţul privind decizia de încadrare, nici decizia de încadrare, nici studiul de evaluare adecvată. Mai mult decât atât, proiectul a fost avizat de către APM Hunedoara fără evaluarea impactului asupra mediului. Prin distrugerea unui văi cu valoare de unicat, prin efectul semnificativ asupra mai multor specii pentru care a fost declarat situl Natura 2000 incluzând specii de pesti, racul de ponoare sau vidra, se încalcă flagrant O.U.G. nr. 57/2007 şi Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor”, spun activiştii de mediu.

Amenajarea hidrotehnică este studiată şi de procurorii DNA, care au demarat verificările în zonă în urma încăierării dintre constructor şi activiştii ecologişti.

[slideshow_deploy id=’13837′]