”Sindicatul minei Vulcan nu mai trebuie să fie o jucărie pentru diverse grupuri de interese, ci o organizație în slujba tuturor angajaților”

gheorghiu1”Sindicatul minei Vulcan nu mai trebuie să fie o jucărie pentru diverse grupuri de interese, ci o organizație în slujba tuturor angajaților.” Afirmația aparține celui mai tânăr dintre cei 5 candiați care-și vor disputa fotoliul de președinte al Departamentului EM Vulcan al Sindicatului Muntele, ing. Octavian Gheorghiu.

L-am chestionat pe acesta asupra mai multor aspecte legate de decizia sa de a candida pentru calitatea de lider al minerilor de la Vulcan, dar și asupra unor chestiuni care țin de viitorul oamenilor care lucrează în domeniul minier din Valea Jiului. Iată răspunsurile pe care le-am primit.

– Domnule inginer Octavian Gheorghiu, ce vă determină să candidați pentru funcția de președinte al Sindicatului Muntele-Departamentul EM Vulcan ?

– Trebuie să recunosc din start că eu sunt un om căruia îi place munca, un om în place mina și un om care-și respectă colegii și ortacii. De-a lungul celor peste 20 de ani de când lucrez la mina Vulcan, colegii mei mă cunosc foarte bine și știu toate aceste lucruri. Cu majoritatea, am lucrat umăr la umăr și am cunsocut împreună toate greutățile vieții de miner, ne-am lovit de toate nevoile și am cunoscut toate dezamăgirile ultimilor ani. Tot un sentiment de dezamăgire este și cel care a generat intrarea mea în această cursă pentru funcția de lider de sindicat.

– Ce vă dezamăgește ?

– În primul rând, eu cred că sindicatul este al nostru, al tuturor membrilor și nu doar o jucărie în mâna unor grupuri de interese. Vreau și eu, asemeni ortacilor mei, să pot avea mai multă încredere în sindicat, în oamenii pe care-i numim lideri, în felul în care se desfășoară activitatea sindicală și chiar în modul în care sunt utilizați banii din cotizațiile oamenilor. Cred că aceste lucruri au constituit deficiențe în activitatea Sindicatului nostru. Apoi, așa cum foarte mulți dintre ortaci știu acest lucru, ne dorim un lider de sindicat preocupat mai mult de viitorul celor care mai au ani buni de tras la mină, nu unul preocupat doar să mai ”păcălească” câțiva ani în plus peste vârsta legală de pensionare.

WP_20151029_17_09_31_Pro– Puteți fi un lider de sindicat mai bun ?

–  Împreună cu colegii mei de la mina Vulcan, pot învăța acest lucru. Cert este că pentru cei care mă cunosc, am demonstrat deja că sunt un om  integru și corect. Cei mai mulți văd în mine un bun coleg și un bun prieten. Lucrăm împreună de atâția ani, am împărțit de-a lungul anilor bucuriile (ce-i drept, puține) dar mai ales nevoile (tot ce-i drept, cam multe) și tot împreună știu că avem de apărat drepturi și de respectat oameni. Credința mea de a fi în slujba celor cu care lucrez a fost și este puternică. Am lucrat, cu responsabilitate, și ca muncitor necalificat, și ca electrician, și ca inginer cfl la sectorul I producție și mi-am asumat, cu aceeași responsabilitate, datoria de a coordona un sector greu, dar esențial pentru funcționarea unei mine, Sectorul de Aeraj de la mina Vulcan. Nu vă ascund faptul că, și din postura de lider de sindicat, nu voi abandona locul acesta de muncă și voi munci în continuare, cot la cot, cu colegii mei, pentru că eu consider că așa este normal.

– Ce puteți aduce nou organizației sindicale ?

– În primul rând, mai multă transparență. E nevoie de acest lucru, pentru că oamenii au dreptul să știe ce se întâmplă cu fiecare leuț dat din sudoarea muncii lor pentru sindicat. Eu sunt omul care nu are nimic de ascuns. Pot garanta corectitudine în activitatea sindicală, așa cum cred că am experiența și voința de a duce în fața echipei manageriale, a conducerii CEH, toate problemele și toate neajunsurile minerilor de la Vulcan. Vreau să mă lupt cu argumente pentru drepturile oamenilor. Spre exemplu, cred că trebuie clarificată urgent situația sporului de front pentru anumite categorii de personal defavorizate în acest sens. Vreau să mă lupt pentru siguranța locurilor noastre de muncă, pentru angajări de forță de muncă tânără. Vreau ca mina Vulcan să aibă un viitor mult peste orizontul anului 2018 și cred că știu cum pot duce, ca lider de sindicat,  toate aceste mesaje acolo unde se iau deciziile care privesc viitorul nostru, al tuturor. Vreau ca viața mea, a familiei mele, la fel ca și viața colegilor mei și a familiilor acestora să fie una călăuzită doar de un noroc bun.

– Un noroc bun de care sperăm să aveți parte și la alegerile sindicale din 5 noiembrie. Succes !

– Vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați acordat-o de a putea transmite aceste gânduri către colegii mei. Vreau să-i asigur că voi fi liderul tuturor membrilor de sindicat așa cum, în egală măsură, sunt și voi fi același coleg și prieten de nădejde al acestora.

 

[slideshow_deploy id=’17217′]