Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara” a intrat în etapa de evaluare
Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, a intrat în etapa de evaluare.
Perioada de realizare a training-urilor a fost încheiată cu success, a precizat preşedintele “Niloran”, Nicu Taşcă şi a subliniat că cei 300 de elevi și studenți ai majorității liceelor din Valea Jiului și ai Universității din Petroșani au învățat ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia. Ei își pot identifica acum un rol pe care pot să-l joace în comunitatea locală și pot să-și construiască chiar o carieră în acest domeniu.
“De altfel, feedback-ul direct al participanților a fost unul care a depășit așteptările noastre, iar bagajul de competențe al tinerilor a fost îmbunătățit. Considerăm că proiectul și-a atins astfel scopul. Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara” a apărut din nevoia de a-i aduce pe tinerii din licee și Universitatea din Petroșani mai aproape de comunitatea județeană din care fac parte și a-i determina să participe activ la viața acesteia”,a precizat preşedintele Asociaţiei “Niloran”, Nicu Taşcă.
[slideshow_deploy id=’13835′]