Pirotehniştii din Colectiv, pregătiţi la Petroşani?

Cei doi artificieri pirotehnişti care au montat artificiile la concertul din Colectiv, din cauza cărora a izbucnit incendiul ce a dus la tragedia de proporţii, ar fi trebuit instruiţi de INSEMEX şi examinaţi – avizaţi de ITM.

expert_insemex_73269200

Deocamdată nu se cunoaşte dacă au făcut pregătirea la Institutul Naţional de Cercetare din Valea Jiului şi dacă au promovat examenele, din simplul motiv că specialiştii n-au avut identitatea lor pentru a-i verifica în baza de date. Astfel, conducerea Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INCD INSEMEX n-a putut verifica dacă artificierii au carnetele avizate de specialiştii de la Petroşani. „Inspecţia Muncii îi autorizează, iar la noi îşi fac cursul de pregătire şi apoi dau examenul la ITM. Inspecţia Muncii le dă autorizaţia. Eu nu ştiu cum se numesc cei doi în primul rând, eu acum sunt la Braşov la explozia… Conform legii ei ar trebui să fie pe saitul Inspecţiei Muncii sau ITM-ului”, a declarat directorul general al INSEMEX Petroşani, Artur Găman.

Un specialist al institutului din Petroşani, retras la pensie, spune că are mari dubii că artificierii au fost pregătiţi în Valea Jiului. „Artificierii –pirotehniştii sunt pregătiţi din doi în doi ani sau ori de câte ori apar noi explozibili. Apoi sunt testaţi prin examene riguroase şi li se eliberează carnetul în baza căruia pot practica meseria. Eu mă tem că s-ar putea să nu fi trecut pe la institutul Petroşani, dacă ne luăm după informaţiile apărute cum că munceau fără forme legale şi că nu au respectat o serie de reguli pe care le învaţă temeinic în perioada de pregătire la INSEMEX”, spune fostul angajat al Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INCD INSEMEX.

 Act criminal al tehnicienilor

 Pirotehniştii care au amplasat şi manevrat artificiile la Colectiv trebuiau şi puteau să prevadă că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiţii improprii şi riscante, fără luarea măsurilor de siguranţă adecvate, notează procurorii în referatul cu propunerea de arestare a lui Viorel Zaharia.

„La Colectiv, am rămas eu cu Moise Marian. Nu pot preciza ce efecte pirotehnice am instalat, dar cred că erau T1. Acestea erau inscripţionate în bulgară. Nu aveau nicio menţiune de utilizare în limba română. Iniţial, jerbele trebuiau montate pe buza scenei. Nu le-am pus acolo deoarece nu aveau nicio zonă de delimitare pentru siguranţa publicului. La noi a venit un membru al trupei, care mi-a solicitat să montăm artificiile în spatele lor. Şi de această dată, le-am spus că nu le putem monta acolo deoarece nu este sigur. Ne-am hotărât, eu şi Moise Marian, să montăm jerbele de artificii pe stâlpii consolei. Din câte am aproximat eu, între locul unde le-am montat şi stâlpul de susţinere era o distanţă de aproximativ 4 metri. Am montat artificiile în aşa fel, încât jetul de foc să vină spre interior, şi să nu atingă stâlpul de susţinere. Nu am analizat din ce era alcătuit stâlpul de susţinere, şi nici nu am remarcat buretele fonoabsorbant. Am aranjat artificiile oblic, spre interiorul scenei. Am montat câte 4 artificii pe fiecare stâlp, au fost în total 8 artificii. Artificiile au fost montate separat, 2 cu 2 alăturate, lipite una de alta. Artificiile se acţionau la aceeaşi comandă, fiind legate în serie”, a declarat procurorilor, Viorel Zaharia unul dintre pirotehnişti. Procurorii spun că Zaharia a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta Clubului Colectiv, în ziua de 30 octombrie 2015, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens. Şi patronii firmei care a organizat focul de artificii sunt cercetaţi penal pentru că au distrus probe ce i-ar fi putut face complici la tragedie. În tot acest timp bilanţul victimelor incendiului din Colectiv continuă să crească. „Numărul deceselor a ajuns la 45, după ce trei pacienţi au murit duminică dimineaţă, iar alţi nouă şi-au pierdut viaţa sâmbătă.

[slideshow_deploy id=’17636′]