Din decembrie, salariile mai multor categorii de bugetari vor creşte cu 10%

Potrivit avocatnet.ro, salariile mai multor categorii de bugetari, care nu au beneficiat de nicio creştere salarială în anul 2015, vor fi majorate cu 10% de la 1 decembrie, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de deputaţi. Practic, aceştia au oferit azi votul final actului normativ care, în forma adoptată de Senat, prevedea doar creşteri salariale cu 25% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. Schimbările au fost incluse în amendamentele admise la propunerea legislativă.

faee5021416a67ad79df7ad61b467b35_XL

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe a fost adoptat pe 25 octombrie de Senat, ca primă Cameră.

lenul Camerei Deputaţilor a adoptat documentul, potrivit Agerpres, cu 319 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri, ceea ce înseamnă că, pentru a se aplica, actul mai are nevoie de semnătura preşedintelui ţării şi de publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, potrivit proiectului de lege, mai multe categorii de bugetari, printre care cei din sectoarele administraţie publică centrală şi locală, cei din siguranţa naţională, jandarmerie, poliţie, inspectorate pentru situaţii de urgenţă şi din unităţile de cultură şi teatru, vor beneficia, începând cu 1 decembrie, de salarii majorate cu 10% faţă de nivelul acordat în luna noiembrie, cu condiţia să nu mai fi beneficiat anul acesta de vreo creştere salarială.

Pentru creşterea salarială au votat favorabil astăzi şi deputaţii liberali, cei care solicitaseră la începutul dezbaterilor retrimiterea documentului la comisiile de specialitate, solicitând ca Ministerul Finanţelor să vină în Parlament pentru a prezenta impactul bugetar al măsurii.

În forma adoptată de Senat, proiectul de act normativ stabilea o creştere cu 25%, de la 1 octombrie, doar pentru personalul din sistemul public sanitar şi sistemul de asistenţă socială, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii.

Creşterea de 10% se va aplica doar bugetarilor care n-au primit majorări salariale anul acesta

Creşterea salarială de 10% în sectorul bugetar se va aplica numai salariaţilor care nu au beneficiat de nicio majorare salarială pe parcursul anului 2015, au transmis reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” pentru Mediafax.

Salariile asistenţilor sociali vor creşte cu 25%

Şi asistenţii sociali urmează să beneficieze de o creştere salarială, potrivit proiectului de lege adoptat astăzi de deputaţi, aceasta fiind de 25%.

În motivarea acestei propuneri, membrii Comisiei de muncă din cadrul Camerei Deputaţilor au explicat că personalul din sistemul public de asistenţă socială primeşte în prezent venituri nete sub salariul minim pe ţară, astfel încât este necesară o majorare cu 25 de puncte procentuale.

În forma adoptată de Senat era prevăzut ca personalul din sistemul public de asistenţă socială să primească salarii majorate cu 25% începând cu luna octombrie.

De la 1 octombrie, personalul medical primeşte salarii mărite

Salariile şi sporurile personalului din sistemul public de sănătate au crescut de la 1 octombrie cu 25%, conform prevederilor OUG nr. 35/2015.

La acel moment, Guvernul a explicat că majorarea are drept scop creşterea motivării personalului din sistemul public sanitar şi stoparea migraţiei medicilor în străinătate.

Potrivit actului normativ menţionat, creşterea de 25% se aplică şi pentru sporuri, indemnizaţii, compensaţii şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, solda lunara brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, dacă personalul medical îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

[slideshow_deploy id=’13836′]